Meschinăria

As fi putut intitula articolul Misoginismul dar fiind o zi prea frumoasă de vară , o zi de sâmbătă când multi dintre noi ne relaxăm după o săptămână istovitoare de muncă prefer sa intitulez articolul doar Meschinăria. In mirosul frumos al dulceți mele de trandafiri care încă mai persistă în bucătărie vă voi povesti un episod din viata mea, doar strict ce mi sa întâmplat mie fără a generaliza, analiza sau a comenta pe aceasta temă.

Eram în anul 2012 la început de februarie. Primesc o oferta de muncă pe email. O firma îmi vizualizase CV – ul pe bestjobs.ro. Eu lucram la o firma din Alexandria ca Ofițer logistica cu încadrare de economist. Făceam naveta. Aveam șef ierarhic un director din UK , un Domn care mai avea câțiva ani pana la pensie atât de blând și atât de vesel ca era o plăcere sa lucrezi cu el. Ma duceam cu drag sa îmi semneze actele de export. Ma ocupam cu acte export, logistica și vama. Salariu era foarte bun, aveam și o masa de prânz asigurata. Sigurul lucru greu era doar naveta. Ma trezeam la 5 dimineața și ma întorceam la 8 seara. Mi-au propus sa ma mut în Alexandria, firma îmi oferea o casa dar eu fiindcă o aveam pe mama imobilizata la pat seara trebuia sa ii dau liber persoanei pe care o angajasem sa aibă grija de mama ziua. Pe timpul nopții ma ocupam eu de mama. Sâmbăta și duminica eram libera și stăteam cu mama și ma ocupam exclusiv de casa. Erau multe de făcut. Fratele meu ma ajuta cu cumpărăturile. Ii făceam o lista cu cumpărături lua mașina mergea la hipermarket în fiecare sâmbătă și cumpăra el cele necesare pentru o săptămână.

Si într-o zi se produce întâmplarea. Mama suferind printre multe altele și de tulburare bipolara se cearta zdravăn cu îngrijitoarea. Îngrijitoarea îmi pune în vedere ca nu mai vine sa o îngrijească pe mama. De unde mai pui ca nici mama nu mai voia nici o persoana străină în casa. Eram în asa o deruta ca nici nu știam pe ce cale sa o apuc. Mi-am luat concediu de odihna doua săptămâni. Ce puteam sa fac ? Trebuia sa stau cu mama dar trebuia sa am și servici.Ce îmi trece mie prin minte. Sa merg la interviu la firma din București sa nu mai fac naveta în Alexandria și sa aranjez cumva cu patronul acestei firme sa ma lase in pauza de prânz sa fug acasă sa ii dau sa mănânce lui mama și sa o schimb. Doar cu acest gând m-am dus la interviu.Am susținut interviul cu un Domn inginer cu Patronul și cu secretara. M-au angajat ca economist responsabil de stocuri și mi-a dat în responsabilitate și gestiunea șantierului. Firma era a unui dezvoltator imobiliar. Salariu foarte bun cu un program de Luni – Vineri de la 8.00 – 18.00 cu o pauza de prânz de la 12.00 – 13.00. Convin ce ei ca în pauza de prânz sa plec din birou cu condiția ca la 12.55 sa fiu înapoi. Nu le-am putut spune ca eu trebuia sa fug acasă. Toate bune și frumoase îmi dau demisia de la Firma din Alexandria cu multa părere de rău și încep munca la noua firma. Conform fisei postului ma subordonam șefului de șantier. Domnul nu fusese la interviu deci l-am cunoscut în prima mea zi de munca.

Bun vine prima mea zi de munca. Era în jurul datei de 20 februarie. Destul de răcoare afara. Ma îmbrac în salopeta de blugi cu pulover gros, geacă și căciulă și la muncă cu mine. Fac cunoștință cu Șeful de șantier , ma familiarizez cu biroul și locul în general. In birou eram doar eu și acest șef de șantier. Am observat eu ca șeful era destul de agitat, se foia, se răsucea ,cauta ceva și nu găsea etc. Eu îmi ștergeam birou liniștita și nu îl băgam în seama. Oricum gândurile și grijile mele erau asa de multe ca și pe fondul unei oboseli cronice abia așteptam sa ma așez pe scaun și sa ma apuc de lucru. La un moment dat mi se adresează cu un sir de întrebări :

Fumezi ? ma întreabă. Ii răspund Nu

Bei alcool ? ma întreabă din nou. Ii răspund Nu

Cafea ? Ii răspund Nu beau cafea. Mulțumesc

După care ma întreabă Ce cauți tu aici de fapt ? Nu ai tu ce cauta sa lucrezi pe un șantier. Nu este loc pentru femei aici. Pleacă. Pleacă la cratiță cu tine. Trântește ușa și plecat fu.

Începusem sa ma simt asa de dezamăgită ca îmi venea sa plec la capătul lumii undeva pe o insula pustie și sa nu mai aud de nimic.Ce m-as fi făcut eu dacă rămâneam din prima mea zi de munca fără servici ? Eu care întrețineam o casa. Îmi i-au inima în dinți beau un pic de apa o sun pe mama sa ma asigur ca e bine si ies din birou și ma duc in santier. Il vedeam pe geam pe seful cum coordona fierari si dulgeri si m-am dus si eu lângă el. Am salutat toți salariați. Se uitau cu toții la mine uimiți. Nu cred ca stiau ca eu ca femeie fusesem angajata acolo. Au raspuns la salut. Șeful de șantier era persoana care trebuia sa imi preda toate actele. El amâna momentul. Cred ca abia astepta ca eu sa plec sa imi dau demisia. Unde mergea el, ajunsesem sa merg și eu. Daca vorbea ma uitam si eu in ochii lui dar nu spuneam nimic. Vine pauza de prânz. Ne întâlnim în birou. Eu imi i-au geanta sa fug acasă. Când ma pregăteam sa ies pe ușa îl aud spunând: Ce bine ca pleci am avut eu dreptate ca nu ai ce cauta aici. Ii răspund politicos ca plec la masa și ma întorc la 12.55. Ma întrebă cu cine i-au masa ? Ii răspund Singura. Mi-a fost frica sa ii spun ca merg acasă la mama. M-a urmărit. M-am întors la timp. Într-un final mi-a predat gestiunea și actele fără sa omită a ma informa ca eu multi purici nu voi face acolo și ca se fura mult pe șantier. Au mai trecut câteva zile oricum pana pe 1 martie și într-o dimineața ajung eu la birou și găsesc doi polițiști și cu șeful vorbind de o spargere. Înafara de salutul politicos ma decid sa nu particip la discuție. M-am așezat la birou și m-am apucat de acte. La un moment dat șeful îmi flutura un proces verbal și ma pune sa semnez. Auzeam eu ca tot comenta Ca asa e treaba dacă angajezi femei …….și câte și mai câte. Ma ridic de la birou ca sa ajung un pic la nivelul lui de înălțime și de fata cu politia ii anunț ca eu nu semnez. Cum sa semnez un proces verbal cu atâtea lipsuri când eu nici nu știam de acele aparate. Erau doar niște coduri înșiruite pe o lista și habar nu aveam ce reprezentau. Începe el sa îmi explice ca este vorba de aparat de sudura , bormașină , truse scule etc. I-am spus doar ca am înțeles dar nu semnez. A semnat el și a plecat politia. Îmi făcea numai zile amare. Nu ma jignea dar il auzeam adesea spunând că femeile sunt materialiste, superficiale sau că niciodată o femeie nu poate duce un lucru la bun sfârșit, indiferent cât ar încerca. Insista de multe ori că eu nu pot înțelege anumite lucruri pentru că ”sunt femeie”. Eu doar ascultam , nu comentam și nici nu aveam putere sa ma supăr. Eram în asa o alergătura cu problemele mele personale ca ajunsesem sa ma și amuz în sinea mea de prostiile care le debita la adresa femeilor. Mi-a adus de 1 martie un mărțișor. Mi la pus pe birou.I-am mulțumit. De 8 martie mi-a adus un buchet de frezii. I-am mulțumit din nou și atât. Nu eram mai prietenoși unul cu celalalt , el tot mai comenta la adresa femeilor. Numai zile fripte îmi făcea. Nu îmi dădea actele la timp. La fiecare activitate eu trebuia sa ma rog de el . Eram aterizata în cel mai horror loc de munca. Sigurul lucru bun pentru mine era pauza de masa și weekendul când stăteam acasă cu mama. Scăpam din infern.

In luna aprilie sunt chemata la o discuție cu Patronul firmei. Mi se propune sa preiau eu șantierul sa îl coordonez că pe actualul șef vrea sa îl de-a afara. Munca era grea pentru mine dar am acceptat fără nici o rezerva fiindcă începusem sa ma atașez de oameni. Se muncește mult în construcții iar eu respect munca bruta. Se muncea în niște condiții grele. Se turna betoanele noaptea. Am iubit asa de mult acești oameni ca nu mi-a părut niciodată rău ca am acceptat acest job. Nu am putut nici pe șeful de șantier sa îl dau afara. I -am propus Patronului sa nu îl dea afara. Nu știu dacă m-am ascultat pe mine dar important a fost ca și el a rămas în firma. Ierarhic eram peste el dar profesional el era cu mult deasupra mea fiindcă era un inginer constructor desăvârșit.

Niciodată nu m-am purtat ca o șefă, eu eram colega cu toți. Eu nu dădeam ordine. Vorbeam cu muncitori si cu fostul meu sef ca si cum ne-am fi consultat. Mergeau lucrarile foarte bine. Usor , usor si el m-a acceptat. Nu mai comenta despre femei. Eu incepusem sa vin mai devreme la servici si sa il astept cu cafeaua calda. Mai aduceam prajituri făcute de mine acasă si serveam muncitori si bineinteles ca si pe el. Incepuse sa ma si laude. Nu discutam intimitati si pastram o distanta. Niciodata nu mi-a facut vreun avans cu toate ca eram singura in acea perioada. Oricum nici nu ar fi putut fi vorba de o relatie intre noi fiindca eu il vedeam strict ca un camarad de munca .Lucram bine împreună și doar atat. Eu din prima zi de munca ma împrietenisem cu secretara. Era singura femeia din firma si o fata extraordinara. Ea cunoștea toate secretele mele cu mama , cu sotul care imi murise intr-un accident de masina , cu problemele cu tata si cate si mai cate indura un om intr-o viata. Devenise prietena si confidenta mea. Am lucrat in aceasta firma pana in august 2015. In mai 2015 a murit mama. El a fost persoana care ma inlocuit la servici doua saptamani. El sa dus la Patron si a cerut sa imi dea liber cel putin doua saptamani ca se ocupa el de tot. Dupa cele doua saptamani de concediu cand m-am intors din nou la servici sa purtat cu mine extrem de frumos si afectos. Incerca sa ma consoleze in cel mai frumos mod. Nu cunoscusem aceasta latura a lui. In lumea asta eu sunt de părere ca nu exista om bun si om rau cred ca exista oameni cu bune si cu rele.

Mi-am gasit un alt loc de munca ceva mai usor si cu un program mai scurt si in luna august am plecat din Firma dezvoltatorului imobiliar dupa trei ani. La plecare ma imbratisat si mi-a spus ca sunt remarcabila. Si eu l-am imbratisat si i-am spus ca este un om bun si ca mi-as dori sa il stiu fericit. Chiar si acum mi-as dori sa il intalnesc fericit si alaturi de o Doamna. Dupa ce am plecat din firma am aflat de la confidenta mea doua lucruri 1.ca el fusese parasit si inselat de femeia iubita si 2. ca el stia totul despre mine chiar si despre trecutul meu de la confidenta mea. Nu m-am suparat. Asa suntem noi oamenii clevetitori si curiosi.

2 comentarii la „Meschinăria”

  1. Ar trebui sa pui un avertisment la inceput. Ceva de genul „Articol neindicat celor cu sensibilitati … lacrimale”. Stii ce mi-a trecut prin cap cand citeam cum se lua el de tine si te indemna sa te duci la cratita? Mi-am zis „Sa fiu al naibii, daca astia doi nu se imbratiseaza!”. Si … asa a fost. Nu ma-ntreba ce anume m-a facut sa ma gandesc la un asemenea final, ca nu stiu.

  2. Sunt povestile mele de viata. Acum ce sa spun au fost momente cand chiar il uram dar in fond finalul a fost unul happy si daca il voi revedea cu drag ii voi strange mana ca de daca o fi cu o Doamna nu mi-as permite o imbratisare.

Lasă un răspuns