Nu am putut ierta, dar am tolerat răul făcut!

Iertarea este actul prin care trecem cu vederea greșeala cuiva. Îi iertăm pe alții când nu mai avem resentimente și renunțăm la orice pretenție de a primi o compensație pentru durerea pricinuită. Cuvintele de mai sus sunt foarte frumoase sunt despre iertare și sunt extrase din diferite surse. Eu una nu am putut ierta niciodată dar am tolerat raul făcut doar pentru a putea merge mai departe în aceasta viața.

Am terminat liceul în 1987. Ma pregăteam pentru examenul la Facultatea de Informatica din București. Mama mea asistenta medicala lucra într-un spital în ture de 12 cu 24. Noaptea rămâneam acasă cu fratele mai mic și cu tata.

Într-o noapte, într-o clipa de rătăcire am făcut greșeala vieții mele. Noi locuiam într-un apartament cu doua camere comandat. Eu cu fratele meu dormeam în dormitor și părintii în sufragerie. In acea noapte mama era la spital lucra în schimbul de noapte. Tata obișnuia sa vina acasă seara târziu și ne găsea dormind. In loc sa dorm eu liniștită pana la 7 când mama venea acasă am făcut imprudenta sa ma trezesc pe la miezul nopții și sa îmi doresc un pahar cu apa. Cum apartamentul era comandat pentru a ajunge în bucătărie am trecut prin sufragerie. Trecând prin sufragerie mi-am surprins tatăl iubindu-se cu o femeie. M-am blocat și m-am speriat asa de rău ca am rămas pur și simplu înțepenită în mijlocul camerei. Nu mi-a trecut prin minte sa fug. Nu mai îmi aduc aminte decât ca eram întinsă pe jos și tatăl meu ma bătea când cu mâinile când cu picioarele. Auzeam totuși un ras isteric al unei femei. Nu mai simțeam durerea dar și acum când rememorez evenimentele știu și simt ca dorința mea era doar sa se termine odată calvarul indiferent cum. As fi preferat chiar și sa mor decât sa îndur aceasta suferință. Nu mai era durere fizica era dezamăgire, tristețe și suferință sufleteasca. Ceva în mine se rupsese brusc și ireversibil. Îmi aduc aminte ca mama ma găsit dimineața într-o balta de sânge și am ajuns la spital. Nu am putut sta la spital decât câteva zile fiindcă aveam examenul la facultate și am vrut sa dau examenul. Din păcate am picat cu 8.75 fiindcă ultima medie fusese 9.0. Am ascuns acest incident. Eu, mama și fratele mai mic am păstrat secretul. Nimeni altcineva din familie nu a știut niciodată pățania tatălui meu. Când îmi aduc aminte îmi vine sa urlu și din tot sufletul meu sa întreb spiritul tatei dacă exista undeva:

De ce tata în loc sa ma bați mișelește nu ai venit sa ma rogi sa nu ii spun mamei nimic ………. eu nici în ruptul capului nu i-as fi spus mamei. As fi putut fi prietena tatălui meu dar soarta a avut o alta surpriza pentru mine. Am rămas cu sechele medicale grave atât fizice cât și psihice. După 28 de ani de căsnicie mama a intentat acțiunea de divorț. Procesul a durat 5 ani. Tata se prezenta la proces și afirma ca nu are familie de lăsat și cauza era de fiecare data amânata. Am trăit împreună în același apartament timp de 4 ani. Fiecare zi era un infern. Lucrurile s-au tot amânat în speranța ca procesul se termina. Dupa 4 ani de chin într-o zi am plecat noi din casa. Am luat doar hainele cu care eram îmbrăcați și câte o perna subraț si am plecat de acasă. Am găsit doi bătrânei care ne-a oferit o camera insalubra în schimbul unor treburi gospodărești. Locuiam eu, mama și fratele mai mic într-o camera plina de igrasie. Eu dormeam pe o sofa care nu avea burete fratele meu dormea pe jos si mama pe o scândură sprijinita de doua scaune. Mama sa îmbolnăvit foarte rău. A ieșit la pensie. A avut grave probleme cu coloana și nu mai putea face mare lucru. Stătea mai mult în pat. In urma acestor evenimente la mama sa declanșat și o tulburare bipolara grava. Tulburarea bipolară este o stare de sănătate mintală care provoacă schimbări de dispoziție extreme, care includ episoade emoționale de intensitate ridicată (manie sau hipomanie) și scăzută (depresie). Când o persoană intră în starea de depresie, se simte tristă sau fără speranță își pierde interesul sau plăcerea față de foarte multe activități. Când starea generală de spirit se schimbă în manie sau hipomanie (mai puțin extremă decât mania), aceea persoană se poate simți euforică, plină de energie sau neobișnuit de nervoasă. Aceste schimbări de dispoziție pot afecta somnul, energia, activitatea, judecata, comportamentul și capacitatea de a gândi clar.

Fiindcă mama trebuia ajutata și supravegheata nu am putut sa ma duc la un servici de 8 ore. Am găsit un job ca bona. Era un part-time. Era vorba despre o fetita cu handicap. Părinți fetitei îmi cunoștea povestea și ma plătea foarte bine cu un salariu fiind echivalentul unui program de opt ore. Eu făceam și toată treaba în casa bătrânilor. Ii însoțeam și la cumpărături și la plimbări. Fratele meu era elev și spăla parbrize.Aducea si el bănuți acasă. Noi părăsind domiciliul am pierdut și casa. Tata sa căsătorit cu acea femeie iar fratele meu a păstrat legătura cu tata. Eu nu mi-am iertat tatăl și nu am mai vorbit cu el. Fratele meu ma ținea însă la curent cu tot ce se întâmpla în viata tatălui meu. Când a ajuns tata la bătrânețe și a început sa aibă anumite nevoi eu participam cu bani și il ajutam. Dupa multi ani cu putin timp înainte de moarte tata ma sunat. Si acum îmi aduc aminte vocea lui groasa. Si-a cerut iertare și a ținut sa îmi spună ca ma iubit și ca ma iubește cel mai mult. Eu nu am zis nimic dar nici nu am plâns. Într-o dimineață de 2 februarie 2002 ma anunțat fratele meu ca tata a murit în somn. Mi-a părut rău, nu am plâns dar am spus ca voi plăti eu toate costurile cu înmormântarea. Avea și datori la utilități le-am plătit fără nici o ezitare. Mai mult decât atât am dat comanda de o jerba. Nu am mers la înmormântare și am fost blamata de toată familia lui. Tata mai avea 4 surori și 12 nepoți. Fratele meu a închis conflictul anunțând ca voi veni, ca chipurile sunt prinsa într-o ședință. El știa sigur ca eu nu voi veni. Si nu m-am dus. Dupa înmormântare fratele meu mi-a dat un dosar cu toate actele tatălui meu. In acest dosar se afla și o scrisoare.Tata mi-a lăsat o scrisoare pe care eu nu am deschis-o niciodată. Cu un an înainte de decesul tatălui meu și soția lui sa prăpădit. Murise acea femeie a cărui ras îl aud și astăzi. Am plătit toate costurile incinerării. Fratele meu sa ocupat de tot eu am plătit doar. Am și actele acelei femei tot la mine acasă dar sunt într-un dosar și nu l-am deschis. In anul 2012, la 10 ani de la înmormântare am simțit nevoia sa merg la cimitir. Am aprins o candela la mormânt. Nu am simțit nimic. M-am uitat la poza lui și atât. Am dat tot timpul de pomana pentru tata și ori câte ori merg la biserica aprind o lumânare la morți și ma rog ca Dumnezeu sa-l ierte!

Eu în schimb nu l-am putut ierta dar am tolerat răul făcut!

Lasă un răspuns