Piger

Au fost momente în viata mea când amintirile ma chinuiau. Ma simțeam de multe ori chiar neputincioasa. Parca mi-as fi dorit chiar o alta viata. Dar cu trecerea timpului am realizat ca amintirile nu ma mai răscolesc și am ajuns sa nu mai trăiesc din amintiri. Acum îmi amintesc cu bucurie cele mai frumoase momente din viata, iar momentele tragice doar l-am acceptat. Amintirile care poartă cu ele lacrimi sunt cele care ne întristează sau chiar produc sângerări ale unor răni mai vechi. Sunt imagini care ne-au marcat, clipe pline de durere care au adus suferinţe şi nori pe cerul existenţei noastre. Acum singurul necontrolabil pentru mine este dorul de persoanele dragi disparute parca prea devreme din viata mea. Fiecare amintire insa păstrează în ea o emoţie, o imagine, o stare si are o semnificatie deosebita pentru sufletul meu.

Aveam în jur de 12 ani eram eleva la Liceul de arta George Enescu din Bucuresti. Studiam foarte mult in special seara. Eu nu aveam pian acasă și rămâneam sa studiez pana seara tarziu la Liceu. Totul din pasiune si ambitie. Daca m-ar intreba cineva care cred ca este cea mai mare calitatea a mea fara ezitare a raspunde ambitia. Am fost ambitioasa de mica si mi-a placut sa ma descurc singura si sa devin independenta financiar. Deja la 12 ani castigam primi banuti din spectacolele la Televiziunea Romana si Radiodifuziunea Romana.

Din primi mei bani 800 lei obtinuti din 3 spectacole, imi aduc aminte ca i-am cumparat fratelui mai mic o camasa alba. M-am dus la Cofetaria Capsa si am cumparat doua platouri de prajituri si fiindca in Televiziune exista un bufet am cumparat tot ce aveau la vanzare (carnati, branza, unt, etc lucruri pe care atunci nu ni le permiteam). Mama venea cu mine in ziua in care eram programata sa incasez banii din spectacole și ea semna statul de plata. Dar mama îmi dădea mie banii și eu cumpăram ce voiam. Oricum eu aveam puși deoparte tot timpul sume de bani. Niciodata nu chetuiam toti banii. Eu ii planificam si cu chibzuinta imi organizam cumparaturile. E si uite asa din banii mei mi-am cumparat din Piata Obor din Bucuresti un catel lup. Eram in vacanta de vara. Nu am spus nimanui de intentia mea dar eu imi doream un catelus. Eu eram in piata la alte cumparaturi cand am vazut un Domn cu 3 catelusi lupi de vanzare. Am ales un baietel de care m-am indragostit de cum l-am luat in brate. L-am pus intr-o sacosa de carpa, in cealaltă mana aveam o alta sacosa cu cumparaturi si m-am dus acasa.

Cand am ajuns acasa mai intai i-am dat mamei sacosa cu legume si fructe dupa care i-am spus ca am cumparat un catel si ca este in cealalta sacosa. Era un catel extrem de cuminte. Cum la vazut si mama la indragit si fiindca noi locuiam la bloc i-am facut o cusca pe balcon. Era de fapt un loc îngrădit dar generos ca spatiu. Noi aveam doua balcoane mari. Practic un balcon era a lui. Eu am ales numele de Piger. Am inceput sa ma ocup exclusiv de catel. Mama ii pregatea doar mancarea, eu il scoteam afara, il spalam, mergeam cu el la veterinar, il dresam. Faceam curatenie zilnic pe balcon. Era sufletul meu. Am inceput sa am asa o relatie apropiata cu el ca incepuse sa respecte orice comanda de a mea. Vorbeam practic cu el.

Un caine extrem de activ. Eu il scoteam de cel putin doua ori pe zi afara si alerga. Era extrem de loial si foarte afectos cu toata familia. Nu prea accepta strainii. Nu se repezea dar latra si maraia si nu il lasam in preajma necunoscuților. L-am invatat si mergea la pas cu mine. Cand a implinit un an era asa de inteligent ca el cand voia afara se ducea la usa si batea cu laba in usa. Ii deschideam usa si cobora sigur pe scari de la etajul 7 si mergea in parcul din spatele blocului. Acolo alerga si venea singur acasa tot la etajul 7 cand voia sa manance sau seara. Nu a atacat niciodata pe nimeni era extrem de prietenos dar nu manca de la nimeni. El manca doar mancare gatita de mama si cand am inceput si eu sa gatesc, eu ii gateam. Nu sa împerecheat. Nu stiu de ce dar nu sa apropiat de nici o catelusa, Era asa de sensibil ca daca eu plangeam, plangea si el. Imi aduc aminte ca la un moment dat a murit vecinul de palier. Eu aveam o afectiune deosebita fata de acest vecin.

Era un batranel simpatic care tot timpul cu multa dragoste ma invata cate ceva. Eu ii spuneam bunicul. Nu am avut șansa sa îmi cunosc bunicii. Doar o bunica am avut în viata cand m-am nascut dar si ea a murit cand eu aveam 9 ani. Era mama tatalui meu. O femeie foarte rea Dumnezeu sa o ierte! Iar fiindca eu nu l-am avut pe tata niciodata apropiat de mine, eu m-am atasat de acest bunic care mi-a fost alaturi numai cu bunatate si invataminte vreo 4 ani. Cand a murit acest bunic am plans asa de mult si eu dar si Piger. Orice traire a mea o transmiteam si lui Piger. Un câine nu se gandeste prea mult la ceea ce trebuie făcut. El întotdeauna face ce simte. Cand mergeam la Liceu mergea la pas cu mine dupa care se intorcea singur acasa. Uneori il gaseam in fata Liceului ma aștepta si mergeam impreuna acasa. Câinele este singurul animal din lume care te poate iubi mai mult decât se iubeşte pe el însuşi.

Cand am pierdut casa in urma divortului parintilor i-am gasit un stapan. Un Domn singur care locuia la curte. Pana sa plec din tara eu il tot vizitam. Ii duceam mancare gatita de mine. Imbatranise dar avea tot acea privire blanda si agera. Si tot asa de afectos. Plangea cand plecam. Eu m-am intors in tara dupa 7 ani. Nu l-am mai cautat fiindca in sufletul meu am simtit ca el a murit dar din iubire nu am putut accepta.Pentru mine Piger este intr-o curte a Raiului si alearga vioi si plin de energie. Dacă nu sunt totuși câini în Rai, atunci când mor vreau să ajung acolo unde este el.

Lasă un răspuns