Fascinanta istorie a bețișoarelor chinezești

Pare o adevărată tortură să mănânci cu bețișoare de lemn. Cel puțin pentru un european. Însă pentru chinezi, acesta este un mod de viață mai confortabil decât folosirea cuțitului și a furculiței.

O poveste care se pierde în negura timpurilor și care se îmbină așa de bine cu filosofia chineză și cu respectul pe care chinezii îl au pentru mesele luate în tihnă, într-o atmosferă relaxată, cu familia sau cu prietenii.

Dar să descoperim împreună povestea!

Se pare că primele bețișoare au început să fie folosite în urmă cu aproximativ 6000 de ani. În ruinele faimoasei cetăți Yin, din provincia Henan, s-au descoperit nu doar primele dovezi scrise ale alfabetului chinez, ci și primele bețișoare. Erau confecționate din bronz și aveau o lungime considerabilă, astfel încât să poată fi folosite la amestecatul în vasele de gătit de mari dimensiuni.

De ce au început să fie folosite? La un moment dat în istoria Chinei s-a produs o creștere foarte mare a populației. Era nevoie de mai multă hrană, dar și de un timp mai scurt pentru prepararea acesteia. Așa că bucătarii chinezi au început să taie ingredientele folosite în bucățele din ce în ce mai mici. Iar aceste bucățele erau mai ușor de ”pescuit” din mâncare cu ajutorul bețișoarelor.

Însă cel mai asiduu propovăduitor al folosirii bețișoarelor a fost filosoful Confucius. Ca vegetarian, el era convins că obiectele ascuțite, cum ar fi cuțitul sau furculița, au un potențial agresiv și duc cu gândul la abatoare și la sacrificarea animalelor. Confucius spunea că tăișul ascuțit al cuțitelor simbolizează violența, războiul, uciderea celor nevinovați, izgonirea bucuriei.

Așa că a înlocuit tacâmurile tradiționale cu aceste bețișoare, care era obligatoriu să aibă vârful rotunjit.

Datorită lui Confucius, obiceiul folosirii bețișoarelor la masă s-a răspândit în întreaga Chină. Oamenii de rând foloseau bețișoare de lemn, în vreme ce nobili aveau bețișoare de jad, coral, fildeș sau cupru. Familia regală folosea bețișoare din argint, și pentru că se credea că astfel pot preveni o eventuală otrăvire.

În prezent, în China se produc anual 90 de miliarde de bețișoare.

Termenul beţişoare, din punct de vedere culinar, se referă la o pereche de beţe mici, identice, cu vârf ascuţit, utilizate pentru a mânui bucăţile de alimente şi pentru a mânca. Ele se folosesc în China, Japonia, Coreea, Taiwan şi Vietnam. Se crede că originea lor este chinezească şi au fost găsite dovezi ale folosirii lor şi în Tibet şi Nepal, teritorii care au întreţinut legături strânse cu populaţia chineză Han. Beţişoarele sunt fabricate, cel mai adesea, din bambus, lemn, plastic, bronz, metal, fildeş. 

Primele dovezi ale existenţei beţişoarelor provin din China, din timpul dinastiei Shang (1600 – 1100 î.H.) când erau, se pare, folosite în întreaga Asie de Sud-Est. Cea mai veche pereche de beţişoare găsită vreodată provine din ruinele unui mormânt din Houjiazhuang. Ele erau fabricate din bronz şi au fost datate ca fiind din anul 1200 î.H.

Cuvântul din limba mandarină care denumeşte beţişoarele este kuàizi, care combină două cuvinte: repede şi bambus. În japoneză, beţişoarele sunt numite hashi, sau otemoto; în coreeană se numesc jeokkarak; în vietnameză li se spune đũa.
 
În timp ce China, Japonia, Coreea şi Vietnam au inclus beţişoarele printre instrumentele culinare tradiţionale, acestea sunt folosite limitat şi în alte ţări asiatice în care, în ultimele secole, s-a înregistrat un aflux de imigranţi chinezi. În Thailanda, Cambodgia, Malaezia, Filipine, Indonezia, Birmania beţişoarele sunt rareori folosite, lingura şi furculiţa fiind mult mai populare. 

Folosirea beţişoarelor este guvernată de nenumărate reguli de etichetă. De pildă, ele se folosesc doar cu mâna dreaptă, chiar şi de către stângaci. În culturile culinare asiatice, alimentele sunt în general tăiate la dimensiuni mici. Orezul, care este dificil de mânuit cu beţişoarele, este de obicei gătit în aşa fel încât să se aglomereze în mici „ciorchini” care sunt uşor de apucat. Acest orez lipicios, depinde de tipul de orez cultivat. Orezul cel mai întâlnit în Asia de Est este „japonica”, mai lipicios decât „indica”; acesta din urmă este folosit în Asia de vest şi de sud.


 
Tipuri de beţişoare 
Clasificare după dimensiuni
Există câteva tipuri de beţişoare, clasificate după dimensiuni, forma vârfului şi materialul din care sunt confecţionate.
– Lungi: au 30 – 40 cm lungime, şi sunt folosite la gătit, mai ales în procedeul deep-fry. În japonia, aceste beţişoare se numesc “saibashi”.
– Scurte: au circa 20 de cm lungime si sunt folosite la mâncat.
– Ascuţite: beţişoarele se termina de obicei cu un vârf bont, sau mai ascuţit. Cele boante au o suprafaţă mai mare, potrivită pentru a ţine bucăţelele şi pentru împingerea orezului în gură. Cele ascuţite permit o manipulare mai uşoară a alimentelor şi ajută la îndepărtarea oaselor de la peşte. Cu vârfurile ascuţite se poate înţepa mâncarea, lucru folositor mai ales pentru cei care nu stăpânesc încă o tehnica corectă a mânuirii beţişoarelor.

Eticheta beţişoarelor
Beţişoarele sunt folosite în multe părţi ale lumii. Deşi principiile importante ale etichetei sunt similare, există unele mici deferenţe de la regiune la regiune.

– Beţişoarele nu se folosesc pentru a face zgomot, a atrage atenţia sau a gesticula.
– Beţişoarele nu sunt folosite pentru a deplasa farfuriile, sau castronele.
– Beţişoarele nu sunt folosite, decât rareori, pentru a înţepa alimentele, cu excepţia bucăţilor mari, sau a legumelor din kimchi, roşiilor cherry, sau a chiftelelor. Tradiţionaliştii nu le folosesc niciodată pentru a înţepa.
– Beţişoarele nu trebuie lăsate să stea vertical, într-un castron. Orice obiect asemănător unui beţişor îndrepta în sus seamănă cu beţişoarele aromate care se oferă membrilor unei familii în care a avut loc un deces
– Beţişoarele nu se aşază încrucişate pe masă, căci acest lucru semnifică moarte
– Beţişoarele nu se folosesc pentru a scormoni după bucăţi într-un vas cu mâncare comun
– Beţişoarele nu se freacă unul de altul, după ce au fost desfăcute; acest lucru dă de înţeles că suprafaţa lor este neşlefuită, fiind o critică pentru gazdă care a pus la masă beţişoare ieftine
– Dacă beţişoarele sunt lăsate pe masă, lângă o lingură, nu se pun niciodată în stânga acesteia, decât pentru membrii decedaţi ai familiei.
– Nu se ia mâncarea din vasul comun ca să se ducă direct la gură; este aşezată, mai întâi, în propria farfurie. 

Mâncatul cu beţisoarele, deşi are o tehnică destul de clară, e adaptat de fiecare mâncator in funcţie de gradul de comoditate şi dexteritatea pe care şi-o permite fiecare. Trebuie doar să exersezi. Parcă furculiţa ai putut s-o ţii perfect din prima încercare?

Cum ţii beţisoarele?

1. beţisoarele se apucă pe la o treime de capăt, nu e frumos să le ţii foarte aproape de vârf si nici măcar de la jumătate.
2. se asează baţul de jos pe baza degetului mare, ţinandu-l fix pe degetul inelar.
3. baţul de sus e cel mobil, trebuie să iţi găseşti metoda cea mai confortabilă de a-l mişca:
– fie cu trei degete: degetul mare, arătătorul si mijlociul
– fie doar cu degetul mare si arătătorul, ca in clipul de mai jos
4. cele două beţe se folosesc ca o pensetă, nu ca o lingură sau furculiţă.

Alte reguli de etichetă:

– ia cu beţisoarele doar o inghiţitură; nu e prea politicos să muşti din mâncarea luată cu beţişoarele; dacă ai găsit o bucată prea mare, încearcă să o injumătăţesti tot cu beţişoarele, deşi nu-i uşor.
– nu gesticula cu beţişoarele (nimic neobişnuit, nici cu furculiţa nu e elegant să faci asta).
– dacă faci o pauză din mâncat, nu infige beţele în mâncare, reazemă-le de farfurie (nu peste ea) dacă e neaparat nevoie sau -si mai bine- de suportul de betisoare. Ideea este ca acest gest e reminiscent celui de a infige beţisoare parfumate in castronaşe de orez, lucru care se face la inmormântari.
– nu folosi beţele ca pe niste ţepuse. Adică foloseşte-le ca să apuci o bucăţică de mâncare, nu o înfige pe baţ; sunt beţişoare chinezeşti, nu frigărui.
– când termini de mâncat, aşează-le tot pe suport, iar dacă n-ai, bagă-le pe jumătate in pliculeţul in care au venit, iar jumătatea cealaltă înnoad-o deasupra.

Lasă un răspuns