Ikebana – Shin , Soe , Hikae

Începuturile artei florale japoneze sunt legate de ritualurile budiste, din perioada Ashikaga (1338-1573), în care călugării ofereau flori morților. Între timp, ikebana a devenit mult mai laică, deși simbolismul este, în continuare, primul principiu în realizarea unei Ikebana și are trei elemente esențiale: Shin (Cerul), Soe (Omul) și Hikae (Pământul).

Shin este ramura principală, care dă structura Ikebanei, fiind linia primară și reprezentând cerul, care are ca simbol un cerc. Ramura se înclină la maximum 100 – 150°, față de verticală.

Soe, ramura secundară, care înfățișează omul, are simbolul unui pătrat. Ramura secundară se înclină la maximum 450°, față de verticală.

Hikae reprezintă pământul și are simbolul unui triunghi. Această ramură se înclină, față de verticală, la 750°.

Există trei stiluri importante în arta Ikebanei – Rikka, Nageire și Moribana – și trei școli, care inițiază în aceste stiluri – Ikenobo, Ohara și Sogetsu.

Stilul Rikka este cel mai vechi și se caracterizează prin aranjamentele voluminoase, mari, care se pot admira numai din față. Vasele utilizate sunt din bronz, cu înălțimi cuprinse între 20 cm și 30 cm. De obicei, conține 7 – 9 tije, care nu ating marginile vasului, iar în centru este simbolizat muntele sacru – Fiji. Școala Ikenobo de Ikebana, care promovează acest stil, a fost înfințată acum aproximativ 500 de ani, de către un călugăr budist.

Stilul Naigere a apărut în secolul XVI, odată cu Ceremonia Ceaiului. Aranjamentele sunt așezate în vase înalte și înguste, de aproximativ 40 – 50 cm, din bambus sau ceramică, și se pot admira din orice unghi. Florile folosite sunt de sezon și se pot atinge de marginea vasului. Școala Ohara, care inițiază în acest stil ikebana, dar și în Moribana, a fost înfințată acum aproximativ 150 de ani.  

Stilul Moribana corespunde aranjamentelor realizate în vase mici, aproape plate, tip castron. Pentru ca plantele întrebuințate să fie așezate în poziția dorită, se folosește, în mod obligatoriu, o perie cu țepi din sârmă, în care se înfig plantele, numită kenzan. Indiferent de forma vasului, kenzan-ul este așezat într-o parte a acestuia, evitându-se simetria. Ca și în stilul Rikka, plantele nu au voie să atingă marginea vasului. Aranjamentul este, de fapt, un mini-peisaj, iar florile sunt așezate cu fața spre privitor, chiar dacă acest tip de aranjament poate fi privit din orice unghi. Școala Sogetsu, înființată în anul 1927, este cea care revoluționează stilul Moribana. În această Școală este permisă folosirea materialelor neconvenționale, de exemplu: ramuri uscate, rădăcini, piatră, sticlă, ori pânză.                  

În gramatica japoneză ikeru provine de la verbul „a trăi”, și semnifică „a face pe cineva să trăiască”, iar bana provine de la cuvântul „hana”‘, care înseamnă „floare”.

Japonezii au la începutul primăverii unul dintre cele mai frumoase festivaluri, denumit hanami, cel al admirării pomilor ume (cais japonez) sau sakura (cireșii japonezi) înfloriți, și apoi toamna festivalul crizantemelor. Arborii de cireș -cerasus pseudocerasus- sunt cultivați doar pentru florile lor, deoarece fructul cireșului japonez este foarte mic și nu este comestibil. Ei au dezvoltat un adevărat cult al florii și au ridicat aranjarea florilor la rang de adevărată artă, care poate fi întâlnită sub denumirea de ikebana, kadō sau seika.

Potrivit unei anumite concepții estetice, aranjamentul nu trebuie să copieze natura, ci să o corecteze. Sunt folosite tulpini, ramuri desfrunzite, frunze cu un contur deosebit. Aranjamentul simplu este preferat unui buchet bogat.

Asimetria este absolut necesară pentru ca un aranjament Ikebana să fie atractiv. Japonezii consideră mai interesant un copac îndoit, răsucit, scorburos decât unul crescut normal.

Simbolurile trecerii timpului au o mare importanță în Ikebana. Nici un aranjament nu este acceptat dacă nu sugerează acest lucru. Aranjamentele diferă în funcție de anotimp, precum și de perioadele vieții omului. Trecutul este simbolizat de plante înflorite și frunze uscate, prezentul – de flori întredeschise și frunze verzi, iar viitorul este simbolizat de boboci de floare. Bogăția aranjamentului variază și ea în funcție de anotimp. Dacă primavara și vara aranjamentul este bogat, iarna el va fi mai sărac și fără strălucire.

Pentru aranjamente se pot folosi: trandafiri, iriși, crizanteme, floarea-soarelui, lalele, gladiole, crini, flori de pai, margarete. Se pot folosi frunze de ferigă și ramuri de stejar, alun, salcie, liliac etc. De mare efect sunt ramurelele înflorite de măr, de cireș sau alți pomi fructiferi. Se pot folosi și plante exotice, precum gerbera, diverse specii de orhidee, anthurium, croton, ficus, flori de bromelii și frunze de palmier.

Vasul constituie o parte importantă a aranjamentului și trebuie ales cu atenție. În funcție de dimensiunile plantelor și ramurilor folosite, vasele pot fi înalte și subțiri, scurte, cu gura largă sau îngustă, ori largi și joase, asemenea unui bazin. Ele pot fi din sticlă, ceramică, metal, lemn sau piatră și pot avea diverse culori. Pentru ca tulpinile să nu se răsfire, ele se fixează pe suporturi. La început, acestea au fost confecționate din paie de orez, legate în mănunchiuri. Cel mai cunoscut suport este kenzan-ul. El se aseamană cu o perie și este confecționat din metal.

Felul în care japonezii își aranjează florile într-o vaza în locuința lor ,înseamnă ,oricât de ciudat ni s-ar părea noua, europenilor ,un aspect important al culturii japoneze . Spre deosebire de noi ,japonezii nu fac nici o deosebire de valoare intre artele „majore” și artele „minore”.Pentru ei arta grădinilor sau arta aranjării florilor în locuința stau absolut pe același plan de importanta pe care se situează pictura sau sculptura.Tine de înțelegerea culturii japoneze faptul ca ,în Japonia,contemplarea florilor nu este doar un act poetic,o atitudine estetica,ci este și legata de o concepție filozofica proprie mentalității japoneze tradiționale ,potrivit căreia floarea repeta continuu miracolul naturii ,reproduce în mic armonia Universului infinit și ,totodată,reflecta însuși drumul existentei omului ,nevoia lui de liniște,de seninătate ,de echilibru interior.

În Japonia există şcoli de ikebana, aşa cum în artele marţiale s-a pornit dintr-un punct şi s-au diversificat, la fel s-a întâmplat şi cu aranjamentele florale. Prima şcoală s-a numit Ikenobo, urmărindu-se armonia simplităţii, construcţia liniară, apoi au luat fiinţă mai multe şcoli – Ko (Koryu), Ohara, Sogetsu, precum şi o serie de stiluri. În modernitate, arta ikebana s-a modificat, accentul căzând mai mult pe expresivitatea aranjamentului decât pe rigida reţetă de la începuturi, fără a se renunţa, totuşi, la elementele esenţiale care fac dintr-un aranjament floral unul de tip ikebana.

Un comentariu la „Ikebana – Shin , Soe , Hikae”

  1. Pingback: SSH – Shin , Soe , Hikae – Ikebana – Aila

Lasă un răspuns