Matei

Unchiul meu Ștefan, un frate al mamei este o adevărată enciclopedie dar și un remarcabil și încântător povestitor. Eu il numesc un un om de toată isprava. Cu multă dragoste îl vizitez în fiecare săptămână. Nea Fane cum îi spun eu locuiește la 10 km distanță de București. Rămas văduv se gospodărește singur. Are o curte impresionantă cu mulți pomi fructiferi și multe flori de toamnă. Un colt de rai, un loc frumos relaxant, o oază de liniște cu aer curat. Muncește mult Nea Fane chiar dacă l-au mai lăsat puterile și are absolut toate cele necesare unui trai îndestulat. Doar singurătatea îl omoară dar își face el de lucru. Este așa de atașat de locul unde trăiește, chiar dacă i-am propus ca iarna să locuiască la mine el nu se desparte de gospodărie. Eu îl înțeleg tot sufletul lui este acolo, toate amintirile, toate bucuriile și toate nefericirile. El ne crește pasări și noi îi ducem de fiecare dată când mergem în vizită câte un cadou. El iubește mult cărțile și tablourile. Dar, ce m-am gândit eu mai deunăzi. Ce ar fi dacă de aceasta dată, i-aș face un cadou surpriză . Ceva viu, util, credincios ……..Zis și făcut! Mă pun eu în acțiune și dau zvon în țară că am nevoie de ceva viu, util și credincios dar și tare prietenos. Mai pe la servici, mai prin vecini zvonul se răspândește și apar tam-nesam ofertele. Fiindcă am din ce alege bineînțeles că pretențiile mele cresc exponențial cu propunerile. Prima ofertă o blănoasă albă nu ma impresionat doar fiindcă îmi doream un băiețel. Dar a doua ofertă a fost de nerefuzat. Si uite asa l-am găsit pe cel mai viu, util, credincios și prietenos exemplar care pur și simplu ma fascinat din momentul în care l-am luat în brate. Am simțit așa o stare de bucurie iar când ma privit în ochi mesajul lui ma îmbrățișat iar expresia fetei a arătat multă dragoste. Asa că fără ezitare el a fost Alesul. Cadoul perfect pentru Nea Fane.

După două zile de hoinărit în propria curte, l-am spălat, l-am pieptănat, l-am parfumat, l-am hrănit, l-am îmbarcat pe cuțu și am decolat către Unchiulețu’. I-am pus cu greu un pampers că nu stătea deloc liniștit că el avea chef de joacă. Mă gândeam să nu de-a norocul peste mine în timpul voiajului și să se scape pe el de emoție. Nu se simțea bine cu pampersul schelalaia de mama focului, se ridica în două labe și țopăia, dădea din coada, sarea, făcea tumbe doar, doar să scape de el. Într-un final a obosit și sa potolit. Cu greu am reușit să plecăm. Pe drum o dormit dus. Nu sa trezit când am ajuns la destinație. El dormea frumos în culcuș. A ridicat capul doar când l-am pus în living. Avea o privire divină. Privirea câinelui este cea mai frumoasă declarație de dragoste care poate fi făcută vreodată. Nea Fane era în curte, culegea prunele pentru magiun. Noi facem împreună magiun fără zahăr doar din prunele brumării. Iar Nea Fane mai și usucă o mare parte din prune.

Când Nea Fane a văzut cățelușul inima i sa umplut cu fericire și cu o mare bucurie pe chip ne-a îmbrățișat dar o mică lacrimă i sa scurs pe obraz. Cuțu semăna cu Matei. Eu l-am ales fiindcă știam cât de mult a fost iubit Matei de Unchiuleț și știam că surpriza va fi extrem de emoționantă. Iubirea unui câine te face un om mult mai bogat sufletește. Prietenia dintre un om și un câine este ceva ce nu dispare decât o dată cu moartea.În momentul în care două suflete sunt împreună pe termen nelimitat, aia e o iubire la care cu toții nutrim, dar nu știm să ajungem. Avem foarte multe de învățat de la câini. Odată ce ai avut un câine minunat, viața fără el ți se pare degeaba și fără rost. Parte din tine moare odată cu el.  Viețile câinilor sunt prea scurte. Acest lucru este, de fapt, singurul lor defect.

Când Nea Fane la luat în brate pe cățeluș și la strigat Matei un fior ma trecut pe șira spinării și pielea mi sa făcut de găină. La ridicat în sus și îl striga Matei, Matei, tu vei fi toată dragostea mea până când inima mea va înceta să mai bată iar el jucăuș își mișca codița în semn afirmativ. Unchiulețu are un jurnal plin cu amintiri care poate vor fi publicate la un moment dat. Pe o foaie ușor îngălbenită este scrisă și povestea lui Matei, dragostea lui Nea Fane din tinerețe.

” Locuința soacră-mi era vecină cu a unei oltence. Fusese tot a familiei, dar prin succesiuni și vânzare ajunsese la olteancă . Aceasta avea obiceiul, nu neapărat rău, de a aduna animale – pisici, căini. Însă nu avea grijă de ele – de multe ori se pripășeau pe la soacră-mea.Olteanca rămăsese singură, copiii erau plecați și se certase cu fostul concubin, un moldovean. După ceva timp, a adus un oltean. La ceva timp după ce a adus olteanul, a adus și un câine lup, mare. Ca de obicei, îl neglija, nu-i dădea de mâncare și îl ținea în lanț. Când mai pleca, îi dădeam noi mâncare peste gard.Auzeam uneori cum olteanul certa câinele și îl bătea.Într-o dimineață, olteanul a plecat cu câinele și s-a întors fără el. Seara, a apărut și câinele la poartă, șchiopătând tare – avea un picior rupt. Eram într-o situație fără ieșire fiindcă a doua zi în zori plecam în delegație. Tocmai începuseră discuții privind violența împotriva animalelor, dar nu exista, de fapt, vreo legislație. L-am sunat pe un veterinar pe care-l frecventam și l-am rugat să mă ajute.Veterinarul a trimis dimineață o mașină ca să ia câinele. Olteanul dibace din fire l-a ascuns, dar soacră-mea a făcut scandal și veterinarul a izbutit să-l ia. Avea să constate ulterior că olteanul, nu numai că-i rupsese un picior, dar îl și înjunghiase. La clinică s-a ocupat de câine o tânără (asistentă sau ajutor).Aceasta a încercat diverse nume și câinele a reacționat cel mai bine la Matei. Matei a rămas.După ce l-a peticit, amicul veterinar m-a sunat să-mi spună că nu-l poate da nimănui și că nu-l mai poate ține.A trebuit să-l iau la locuința mea unde mai aveam un maidanez. Era un câine mare, impunător, cu un lătrat gros, periculos. În realitate, era foarte blând. Celălalt, maidanezul, era mai periculos. I-am făcut o cușcă separată. Cel mic îl mai teroriza uneori. A mai trăit vreo trei-patru ani.La mine, căinii nu stăteau în lanț, am o curte mare în care erau liberi. Într-o seară, când am venit de la serviciu, am întrebat unde e Matei. Era sub niște butuci de viță. M-am dus lângă el și mi-am dat seama că e rău. L-am sunat imediat pe veterinar care mi-a cerut niște detalii, m-am întors la Matei dar, murise.L-am îngropat sub un prun”.

Câinii sunt ființe loiale și mereu capabile să iubească, indiferent de modul în care sunt tratate. Dar un câine tratat cu iubire, va răspunde cu iubire.

Lasă un răspuns