Jurnal despre pustiire — Poteci de dor

Afară… Toamna îşi vede de-ale ei, pare că s-a aşezat pe-un colţ de adiere şi-şi admiră culorile rămase fără de privitori, şi-şi contemplă propria-i frumuseţe rămasă fără de priviri. Cine s-o admire? Face asta în tăcere, să nu deranjeze. În timp ce noi… noi uităm de viaţă trecând prin viaţă. N-avem timp de admirat. Şi […] Continuă lectura →

Lasă un răspuns