Reguliile optimei combinari alimentare

Alimentele pot fi împărțite în 5 grupe:

  • amidonoase (cartofi, banane, dovleac, cereale, tapioca);
  • dulciuri (miere, fructe deshidratate, sirop de arțar, zahăr brun);
  • fructele
  • alimente proteice ( carne, lactate, alune, arahide, nuci, leguminoase);
  • legume și verdețuri;
  • lipide (uleiuri, unt).

Amidonoasele se combină corect doar cu legumele si cu lipidele. Lipidele, fără a împiedica digestia amidonoaselor, prelungesc doar perioada afectată digestiei. In schimb, combinațiile dintre amidonoase si dulciuri (carbohidrați simpli), fructe, alimente proteice sunt total neindicate.

Dulciurile se consumă singure la o masă separată , la minim 3-4 ore distanță față de masa principală deoarece nu se combină bine cu nicio altă categorie de alimente. Datorită impactului pe care îl au asupra organismului creșterea bruscă a secreției de insulină , favorizarea proceselor degenerative, acidifierea tisulară prin sporirea nevoilor de calciu, acumularea de toxine, obosirea sistemului imunitar, dulciurile vor fi consumate arareori și întotdeauna separat de alte alimente.

Fructele se consumă singure, cu minim o ora înainte de masa principală . Exista 3 categorii de fructe: fructe acide, fructe semiacide si fructe dulci. Fructele acide chiar dacă au acest nume nu duc invariabil la formarea deșeurilor acide în corp, nu acidifiază organismul. Unele dintre ele, din contra, sunt alcalinizate: lămâia, grepfrutul, cătina, merele pădurețe, vișinele. Cele foarte acre au o acțiune nefavorabilă asupra smalțului dentar, trebuind consumate cu moderație. Ele se vor mânca separat de fructele dulci.

Pepenele se consumă întotdeauna separat și nu intră într-o bună combinație cu vreun alt aliment. Are proprietăți diuretice și se va servi cu o jumătate de oră înainte de masă. Semințele pepenelui verde au excelente proprietăți antiparazitare superioare chiar semințelor de dovleac în combaterea helmitilor,

Obiceiul de a mânca fructele după masă nu este unul benefic fiindcă digestia va fi încetinită sau împiedicată datorită diferențelor dintre sucurile digestive necesare mistuirii a două alimente aparținând unor grupe alimentare diferite.

Alimentele proteice se potrivesc cu legumele proaspete si cu verdețurile. Nu există compatibilități intre ele și amidonoase, fructe, dulciuri.

Laptele dulce se consumă singur, nu se potrivește cu altceva. Lactatele fermentate și brânzeturile se pot consuma cu legume si cu verdețuri, dar nu cu pâine sau amidonoase.

Legumele și verdețurile (cele care nu conțin amidon) se combină foarte bine atât cu proteinele cât și cu cerealele și alte amidonoase.

Fragment din Fii sănătos! Tomi Ioan Tohaneanu

Lasă un răspuns