Formațiunile calcaroase din deșertul Pinnacles

Pinnacles nu este chiar un deșert obișnuit, este într-adevăr o întindere de nisip auriu dar presărată pe alocuri cu formațiuni cât se poate de ciudate. Desertul Pinnacles este localizat în Australia, iar unicitatea sa atrage anual sute de mii deturiști din toată lumea, potrivit site-ului descoperalocuri.ro.

Pinnacles, deșertul formațiunilor unice
Pinnacles, deșertul formațiunilor unice / Foto: http://theaussievans.blogspot.com

Mecanismul prin care s-au format aceste vârfuri calcaroase este chiar și la momentul actual un subiect controversat, specialiștii nereușind să deslușească toate detaliile acestui proces atât de complex. Se spune că într-o epocă anterioară viața marină a fost foarte bogată pe terenul actualului deșert, astfel cochiliile de scoici și nisipurile bogate ar fi format aceste vârfuri înalte. Vântul și ploile au avut contribuțiile lor, iar vegetația a fost factorul decisiv care a alcătuit aceste formațiuni cel puțin misterioase.

Priveliștea este surprinzătoare!
Priveliștea este surprinzătoare! / Foto: http://www.digital-escape.com.au

Deșertul Pinnacles este o destinație turistică foarte populară mai ales în rândul curioșilor care să vor să vadă și chiar să atingă vârfurile calcaroase. Formele acestora sunt destul de asemănătoare, fiind de fapt niște vârfuri alungite, unele dintre ele cu partea superioară rotunjită. Se disting prin diversitatea înălțimilor, unele fiind mai scunde, altele foarte înalte. Până în anul 1960, Deșertul Pinnacles a rămas un loc necunoscut chiar și pentru australieni. În anul 1960 se dorea ca suprafața deșertică să fie inclusă în parcul național din regiune, dar cerea a fost respinsă cu vehemență. Acest fapt a atras mai întâi atenția australienilor și mai apoi a întregului Glob . Australienii rămân uimiți de frumusețile teritoriului pe care locuiesc, iar veștile despre deșertul plin de mistere se răspândesc foarte repede.

Dunele de nisip în nuanțe puternice de orange evidențiază și mai mult formațiunile calcaroase
Dunele de nisip în nuanțe puternice de orange evidențiază și mai mult formațiunile calcaroase / Foto: http://www.adventure-journal.com

Toate zonele deșertice din lume sunt teritorii cu temperaturi foarte ridicate ce cauzează un disconfort termic ridicat. Astfel, Deșertul Pinnacles nu este o zonă turistică recomandată oricui, ci doar persoanele cu rezistență fizică pot ajunge în regiune fără a avea parte de neplăceri. Cel mai bine ar fi să ajungi în Pinnacles primăvara, din august până în octombrie, pentru că în această perioadă temperaturile nu sunt atât de ridicate ca în zilele toride de vară.

Formațiunile calcaroase din deșert se evidențiază cel mai bine dimineața devreme sau seara, la apusul soarelui. Jocul de lumini scoate în evidență umbrele și trăsăturile vârfurilor stranii, iar acest contrast natural este divin. Deșertul Pinnacles este în general o zonă pustie, lipsită de o vegetație bogată sau de o faună diversă. Cele mai multe animale sunt nocturne, de aceea șansele de a le vedea ziua sunt minime sau chiar inexistente. În schimb, ziua, poți admira emu și canguri animale ce pot fi văzute mai frecvent dimineața sau spre seară.

În zonă există un drum de acces improvizat, dar practicabil
În zonă există un drum de acces improvizat, dar practicabil / Foto: http://www.thrillseekeradventures.com

Așadar, Deșertul Pinnacles este o zonă naturală splendidă, un loc inedit ale cărui frumuseți nu mai pot fi admirate în altă parte. Anual, peste 300 000 de turiști din toată lumea străbat mii de kilometri pentru a vedea cu ochii lor această minune a naturii.

Lasă un răspuns