Voi încerca…

Voi încerca să calc în viaţă numai pe cărările dreptăţii în ciuda tuturor spinilor otrăvitori, care mă provoacă la duel împiedicându-mi înaintarea.
Mă voi înconjura în viaţă de trandafiri spirituali care să-mi imunizeze sufletul atunci când este trist.
Voi spulbera praful răutăţilor din jurul meu ca vântul, când împrăştie puful păpădiilor mature.
Voi căuta lumina înţelepciunii printre norii negri ai destinului, până când îmi va fi simţită căutarea.
Voi mângâia caracterul stâncilor neânduplecate de dreptate, până când vor înţelege valsul armoniei.
Voi încerca să-mi slefuiesc caracterul până când îl voi simţi pe Dumnezeu zâmbindu-mi.

Valeria Mahok

3 comentarii la „Voi încerca…”

Lasă un răspuns