Club de Mobilitate Urbană Senseability – Clubul persoanelor cu deficiențe de vedere

În contextul actual, avem 5.479 de persoane cu deficiențe de vedere care trăiesc în București și se confruntă cu fenomenul de (auto)izolare socială, încă din copilărie. Slaba accesibilizare a orașului le afectează direct mobilitatea iar lipsa de interacțiune cu comunitatea din care fac parte favorizează tot mai mult atitudinile bazate pe prejudecăți și discriminare. AMAis propune soluții alternative de integrare socială și dă startul anului trei la Clubul de Mobilitate Urbană Senseability.

Clubul funcționează ca un spațiu de contact unde persoane cu deficiențe de vedere și tipici pun bazele unei comunități ce privește incluziv orașul. Scopul este de a facilita accesul persoanelor nevăzătoare la o viață independentă, respectându-le dreptul de a se educa și apoi de a profesa în domeniul ales, de a avea acces la cultură și sport și la un spațiu public adaptat nevoilor specifice iar în cazul tipicilor, de a experimenta empatia.

Ateliere și activitățile au loc între octombrie 2019 și iulie 2020 iar cele 2 direcții principale sunt CMU3.0 și CMU Tech. Fiecare explorează abilități diferite, dar care, împreună, fac parte din setul necesar unei vieți independente pentru o persoană cu deficiențe de vedere.

La CMU3.0 se face schimb de abilități ce țin de arhitectură și design incluziv, viața independentă și cultură&hobbies. Partea de arhitectură continuă misiunea de educare a profesioniștilor de mâine, studenți ai Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, pe tema designului incluziv prin grupuri de lucru alături de persoane cu deficiențe de vedere. Setul de abilități se dezvoltă la ateliere de mobilitate, ecolocație, ceramică, tobe și la apreciatele ateliere de gătit pe nevăzute.

La CMU Tech se dezvoltă abilitățile ce țin de tehnologiile asistive ce pot facilita accesul la o viață independentă dar care se pot transforma și într-o carieră în IT. 3 dintre cei 5 nevăzători ce profesează în Romania în domeniul IT, alături de o echipă de specialiști, vor să susțină tinerii nevăzători interesați de tehnologie cu un set de bază de abilități de utilizare sau programare. Susținerea vine și din partea comunitatii de Tech Helpers, care își propune să vină cu soluții pentru problemele pe care le întâmpină cei ce folosesc tehnologii asistive.

Clubul este o inițiativă AMAis și se aliniază cu viziunea asociației – fiecare are responsabilitatea de a crea o societate incluzivă.

Ateliere de anul acesta ale Clubului sunt susținute de către Societe Generale European Business Services(SG EBS), centrul de servicii al Grupului International Societe Generale.

Această asociere vine ca urmare a strategiei de Citizenship a companiei SG EBS ce include integrarea și susținerea persoanelor cu dizabilități pentru a beneficia de o viață cât mai normală. SG EBS se implică activ în comunitățile din care face parte, susține multe cauze și colaborează cu mai multe asociații pentru a ajuta atât persoane din zone defavorizate, cât și persoane cu dizabilități.

Lasă un răspuns