Trandafirul vs. cactusul

Totul ni se pare atât de ușor, din momentul în care am venit pe lume cât și în timpul copilăriei noi credem ca viata este un joc..un simplu joc de amuzament.
Dar când trecem prin fazele de schimbare și devenim cât de cât mai maturi ne dam seama ca nu este chiar atât de ușor, începem sa deschidem ochi și sa vedem adevărata lume.
Si uneori ne întrebăm…
De ce? Pentru ce? De când? Cum? Unde?…care creează momente de bucurie, dar fericire interioara niciodată.
De aceea, toată manifestarea poate fi un sprijin de joaca și de veselie dacă nu te amesteci în evoluția celui ce a ajuns om, prin instituirea regulilor și a legii, incurajând conștiința, dacă nu te atașezi de nimic și înțelegi ca ce se naște apare din ceea ce moare, ca cei dragi prietenii și tovarășii de joaca izvorăsc din tine mereu.
Cam asa este și cu iubirea și suferința.
Totul începe cu un zâmbet dar într-un final se termina cu o lacrima. Trist dar adevarat.

Un bărbat a avut o soţie şi o amantă şi nu a ştiut pe cine să aleagă. El a decis să meargă la un pshiholog pentru a găsi un răspuns la problema lui. L-a întrebat dacă ar trebui să fie cu soţia lui sau cu iubita lui.

Psihologul s-a uitat la el şi a luat două oale în mâini: una cu un trandafir şi celălalt cu un cactus şi l-a întrebat:
” Ce faci dacă îţi spun să alegi una din aceste două vaze?”. omul s-a uitat la ea şi i-a răspuns: ” Bineînţeles că aleg trandafirul!”. psihologul zâmbea: ” Te-ai dovedit a fi nesăbuit şi grăbit. Nu meriţi nici una din cele două vaze: nici cea roșie, nici cea cu cactusul. Unii oameni, conduşi de frumuseţe şi societate, aleg ceea ce pare a fi mai strălucitor. Roșul e frumos, dar nu va fi pentru totdeauna. În schimb, cactusul, deşi nu este foarte frumos la prima vedere, rămâne la fel, indiferent de climă: verde închis cu mulţi spini, dar când înfloreşte îţi oferă o floare frumoasă. Soţia ta ştie toate slăbiciunile tale, defectele şi greşelile tale şi te iubeşte pentru ceea ce eşti. Iubita ta nu te vrea întreg, dar numai partea frumoasă: zâmbetele tale, victoriile, bucuria, mângâie. Soţiei tale îi plac lacrimile tale, înfrângerile tale: ea stă alături de tine pentru binele şi răul. Când vor veni vremurile grele, iubita ta va pleca şi va uita după altul. Soţia ta va sta lângă tine. Nu te uita acum că totul arată bine. Lucrurile n-o să meargă atât de mult. E prea târziu pentru tine. Ai dispretuit cactusul pentru a obtine roșul și nu meriti nici unul dintre ei. Dar să ştii că va veni timpul când îţi vei înţelege greşeala, dar va fi prea târziu.”

Bărbatul în general este cel care are un diamant acasă și merge în căutarea pentru pietre în altă parte.

Într-o primăvară un trandafir roşu a înflorit într-o pădure, lucru destul de neobişnuit. Tocmai de aceea trandafirul a atras imediat atenţia celorlalte plante din jur care nu mai conteneau să se mire de frumuseţea acestuia.

Complimentat şi admirat, trandafirul a spus: “Se pare că sunt cea mai frumoasă plantă din această pădure”. Auzind aceste vorbe, floarea soarelui şi-a întors pălăria spre trandafirul roşu şi îi spune acestuia: “Poftim? În această pădure sunt o mulţime de plante superbe. Tu eşti doar una dintre ele.”

Atunci trandafirul îi răspunde: “Am văzut că toată lumea se uită la mine şi mă admira. Uită-te la planta aceea urâtă plină de ţepi”, a spus acesta arătând spre cactus. Un pin falnic intră şi el în discuţie : “Trandafirule roşu, ce vorbe sunt acestea? Cine poate spune ce este urât şi ce este frumos? Şi tu ai ţepi!”

Trandafirul, extrem de orgolios, se întoarce spre pin şi îi spune: “ Am crezut că ai gusturi mai bune. Habar n-ai ce înseamnă frumos. Nu poţi să compari ţepii mei cu ai cactusului.”

Zile în şir trandafirul nu a contenit să îl jignească pe cactus, spunând despre el că este urât şi inutil.

Cu toate acestea cactusul nu s-a supărat şi oricâte insulte a primit din partea trandafirului nu i-a răspuns niciodată.
Primăvara a trecut şi zilele extrem de calde au început să fie tot mai multe. În pădure, viaţa devenise tot mai grea, pentru că plantele şi animalele aveau nevoie de apă. Trandafirul roşu începuse să se ofilească.

Într-o zi trandafirul a văzut cum vrăbiile veneau şi îşi înfigeau ciocurile în cactus apoi zburau vioaie mai departe. Atunci trandafirul l-a întrebat pe pin ce fac vrăbiile, iar acesta i-a explicat că păsările îşi iau apă din cactus.

“Nu îl doare atunci când vrabia face gaura în ramura sa?”, a întrebat trandafirul.
“Ba da, dar cactusul n-ar suporta să vadă vrăbiile suferind”, a spus pinul.
Atunci, trandafirul, mirat a întrebat: “Cactusul are apă?”. “Da, poţi să bei apă din el. Vrăbiile îţi pot aduce şi ţie apă, dacă îi ceri ajutorul cactusului.”

Atunci, trandafirul roşu s-a simţit foarte ruşinat de toate vorbele urâte pe care le-a spus pentru a-i cere ajutorul cactusului, dar în cele din urmă nu a mai rezistat. Cactusul a fost de acord să îl ajute şi vrăbiile au udat rădăcinile trandafirului. Astfel, trandafirul a învăţat o lecţie pe care nu a mai avut cum să o uite: să nu mai judece niciodată, pe nimeni, după aparenţe.

Lasă un răspuns