Bucură-te de viață

Odată, demult, într-un sat uitat de lume, trăia un bătrân în căsuța lui… Ceilalți săteni însă erau sătui până peste cap de el căci era întotdeauna posac, se plângea non stop și era într-o dispoziție tare proastă. Pe măsură ce anii, treceau, el devenea tot mai nesuferit și cuvintele sale din ce în ce mai răutăcioase și pline de venin. Ceilalți oameni din sat făceau tot ce le stătea în putință ca să îl evite căci nefericirea și stările lui proaste erau contagioase. Bătrânul stârnea pur și simplu sentimentul de nefericire și în ceilalți.

Dar într-o zi, la împlinirea vârstei de 80 de ani, s-a întâmplat un lucru incredibil… În sat s-a răspândit o veste că fulgerul: “Bătrânul este fericit astăzi, nu se mai plânge în legătură cu nimic, nu mai este ursuz, ba chiar zâmbește și fața parcă îi este luminată”, șopteau oamenii între ei…

La auzul veștii, întreg satul s-a strâns în curtea casei bătrânului. “Ce s-a întâmplat cu tine?”, l-au întrebat sătenii.

“Nimic special”, a răspuns bătrânul. 60 de ani am căutat fericirea și a fost inutil așa că acum am decis să trăiesc fără fericire și să mă bucur pur și simplu de viață. De aceea sunt fericit în acest moment.”

Nu mai căuta fericirea, ci bucură-te de viață.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: