Razboiul si pacea omului cu el insusi

Spread the love

Traim intr-o societate in care se vorbeste mult despre iubirea celorlalti, intr-o lume preocupata de comuniune. Este foarte ciudat insa ca, pe cat de mari sunt eforturile depuse pentru a-i apropia pe oameni, pe atat de mici sunt rezultatele obtinute. Dar cum nimic nu este imposibil si stiut este ca iubirea este o doar taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului si este indelung rabdatoare, plina de bunatate in realitate doar ea poate schimba inima.

Dupa nunta, sotia s‑a mutat in casa sotului, dar nu se simtea deloc bine acolo.

Nefiind in stare sa suporte continuele reprosuri si mustrari ale soacrei sale sarcastice si rele de gura, tanara s‑a dus la un vraci, cunoscator al puterii ierburilor.

– Ce vant te‑aduce, frumoaso? – a intrebat acela.

– Imi iubesc sotul, dar nu pot sa mai traiesc cu mama lui.

– Si de la mine ce vrei?

– Da‑mi otrava, s‑o otravesc.

– Pe asta vrei tu sa‑ti cladesti fericirea, fato? Bine, fie, ca mi‑e mila de tine! Tine ierburile astea. Sa fierbi din ele in fiecare dimineata si sa‑i dai soacrei. Ierburile o vor afecta treptat, si nimanui n‑o sa‑i treaca prin cap ca a fost otravita. Pe langa asta, vreau sa‑ti mai dau un sfat.

– Fac tot ce‑mi spui, numai sa scap mai repede de naparca!

– In sat la noi zvonurile se raspandesc repede. Ca sa nu cada banuiala pe tine, schimba‑ti purtarea fata de soacra ta: fii blanda, binevoitoare, zambeste, tine‑ti in frau mania, invata s‑o cinstesti, s‑o asculti si sa rabzi – si cand se va stinge tu o sa fii in afara oricarei banuieli. N‑o sa te mai chinui multa vreme!

Asa a si facut femeia. Se scula dis‑de‑dimineata, aprindea cuptorul, cocea paine, facea mancare, fierbea ierburile si isi poftea soacra sa bea din ceaiul‑minune. O numea „mama”, o asculta – iar sotul nu mai putea de bucurie ca nevasta si mama lui erau atat de apropiate! Soacra nu mai putea nici ea de dragul nurorii – si uite ca intr‑o buna zi femeia da fuga la vraci si se arunca la picioarele lui plangand:

– Bunicule, te rog, da‑mi ceva impotriva otravii! Prea mult ceai i‑am facut soacrei, si o sa o pierd tocmai acum, cand mi‑e ca o mama buna.

– Draga mea, linisteste‑te. Eu ti‑am dat ierburi aromate, din care tu ai facut ceai gustos si folositor. Otrava era in inima ta, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, ai scapat de ea.

Din Konstantin V. Zorin, Daca puterile sunt pe sfarsite. Razboiul si pacea omului cu el insusi, Editura Sophia, 2015, p. 20-21

2 thoughts on “Razboiul si pacea omului cu el insusi

  1. Un déjà vu superb, pe care l-am experimentat personal. 😉 Merci !

    „Înţelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.”

    O zi binecuvântata, cu Întelepciunea elevata, drag Suflet frumos !

    1. Multumesc frumos. Astazi in momentele de pauza la servici am simtit nevoia sa recitesc pildele lui Solomon si cel mai mult mi-a placut asta Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.. Superba pilda asa cum sunt si gandurile tale divine le citesti si nu te mai saturi ……….Cu mare drag

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: