Boli care se declanșează sau se agravează la frig

Spread the love

Deși timidă în acest an, iarna are drept aliat de nădejde frigul pătrunzător. Iar când organismul nu este perfect în formă, ne putem pricopsi cu afecțiuni dintre cele mai grave.

Din păcate, de dragul modei, ignorăm câteva reguli de bază pentru sănătate în sezonul rece. Și, cu timpul, resimțim consecințele, printr-o durere de genunchi, alta de spate, prin dureri de cap sau infecții urinare. Totuși, iarna poate fi cel mai frumos anotimp, dacă știi cum să te protejezi împotriva frigului și să te aperi de bolile pe care ți le poate da acesta.

Cine are de suferit

Persoane cu multiple afectiuni, cardiace, respiratiorii, metabolice, toate se confruntă cu probleme în sezonul rece. Nici bolile reumatismale nu se lasă mai prejos și lovesc în cei sensibili. Poleiul cauzează nenumărate entorse și fracturi, mai ales la vârstnici. Pentru că, de frica răcelilor și gripei, suntem excesiv de grijulii, tocmai această preocupare ne poate îmbolnăvi. Fie ne înfofolim, creând un mediu propice dezvoltării microbilor, fie luăm medicamente în exces, cu precădere antibiotice. Există și o serie de afecțiuni care se agravează odată cu instalarea frigului, din cauza procesului lent de adaptare al organismului la schimbările acestui sezon, în special decompensări ale aparatului respirator sau acutizări ale bolilor metabolice, cum ar fi pancreatitele, atacurile de gută, decompensările diabetului zaharat.

Iată cum „atacă” gerul:

De la reumatism, la cistită și alergii, gama bolilor agravate de frig este variată. De reținut, însă, e faptul că, odată instalate, astfel de afecțiuni se tratează mai greu. Iată care sunt principalii „aliați” ai gerului în lupta pentru „doborârea” sistemului nostru imunitar: Guturai, răceală, gripă, viroze…

1.Guturai, răceală, gripă, viroze…

…sunt poate dintre cele mai inofensive și cel mai des întâlnite, odată cu venirea sezonului rece. Copiii și vârstnicii sunt cei mai predispuși, însă microbii nu iartă pe nimeni. Virozele sunt la fel de răspândite, așa că ar fi bine să-ți pregătești organismul încă de pe acum, căci paza bună trece primejdia rea.

2. Dureri de cap

Iarna, mai mult ca oricând, durerile de cap se intensifică. Schimbările bruște de temperatură influenţează direct apariţia cefaleei. Dar e bine să aveți în vedere ca o banală durere de cap poate ascunde debutul unei viroze, al sinuzitei, al afecțiunilor din sfera ORL.

3. Nevralgii

Cu nevralgia şi pareza facială nu e de glumit. Acestea se instalează, de obicei, pe o parte a feţei și se manifestă prin dureri de dinți, de maxilar, de urechi. În această categorie se încadrează nevralgiile de trigemen sau de nerv facial.

4. Alergii diverse

Se estimează că aproximativ o jumătate din populația lumii suferă din cauza alergiilor de diferite tipuri. Iar iarna, reacția țesutului alergic la frig se manifestă prin urticarie, adică mâncărimi și roșeață la nivelul pielii și, uneori, umflarea buzelor și a pleoapelor, prin rinită, conjunctivită și, în cazuri mai grave, prin astm.

5. Hipertensiune arterială

Presiunea sanguină are tendința de crește în timpului anotimpului friguros. Persoanele care suferă de hipertensiune se confruntă cu o dereglare a valorilor tensiunii, fapt ce duce la amețeli, probleme de vedere, stări de oboseală și dureri de cap. Chiar și aceia care nu se știu cu probleme pot fi deranjați de hipertensiune.

6. Cistită și infecții urinare

Frigul poate duce și la inflamarea vezicii urinare, uneori chiar și a uretrei, afecțiune cunoscută sub numele de cistită. Boala nu vizează doar femeile, așa cum se crede, ci și bărbații, însă la reprezentantele sexului frumos apare mai des. O igienă impecabilă a organelor genitale externe este imperios necesară.

7. Laringită, sinuzită, amigdalită, otită…

…oricare dintre afecțiunile din sfera ORL se manifestă cu precădere în sezonul rece, când variațiile de temperatură și umezeala sunt des întâlnite. Prin urmare, la cel mai mic semn de răgușeală, jenă în gât, durere la înghițit, tuse uscată, dureri de cap în regiunea frunții sau a maxilarelor, secreții nazale ciudate, dureri în ureche, dă fuga la medic!

8. Depresie

Vremea mai puțin plăcută de afară, mai ales atunci când este frig, înnorat și nu este zăpadă, le dă multora dintre noi stări de tristeţe, lipsă de vlagă și senzații ciudate. Dacă simți că-ți piere cheful, că încep să apară insomnii sau, dimpotrivă, că ai nevoie de tot mai mult somn, ia legătura cu un specialist.

9. Reumatism

Este una dintre cele mai grave boli cauzate de frig, mai ales pentru că atacă articulațiile și dă dureri de oase. Dacă nu este tratată, aceasta se accentuează în timp și poate duce la afecțiuni grave ale inimii, la deformații ale extremităților.

10. Hipotermie, degerături

Dacă, din diverse motive, ajungem să petrecem prea mult timp în ger aprig, lucrurile se pot complica dramatic. Când temperatura corpului scade sub 35 de grade Celsius pe o perioadă mai lungă de timp, ne putem confrunta chiar cu riscul de deces. Acrocianoza este învinețirea, la frig, a vârfurilor degetelor, a buzelor și a nasului, cauzată de circulația periferică proastă. Cel mai des apare la fumători și la diabetici. Degerăturile sunt acele răni care apar ca urmare a expunerii la temperaturi extreme pe perioade îndelungate și, în anumite situații, pot duce chiar la amputarea părții afectate a corpului.

Paza bună trece primejdia rea

Deși simptomele alergiilor sezoniere se ameliorează iarna, alergiile de interior, cauzate de praf, mucegai și aerul închis, se agravează în acest sezon. Acțiunea razelor soarelui poate fi la fel de nocivă iarna, așa că protecția pielii este absolut necesară, cu atât mai mult cu cât frigul dăunează mult pielii. Cu toate că ne simțim mai somnoroși în această perioadă, nu ar trebui să ne lăsăm păcăliți, căci, de fapt, organismul are nevoie de mișcare în aer liber, pentru a se încărca de energie. Cum gripa și răceala sunt cauzate de virusuri, tratamentul cu antibiotice este inutil. Antibioticele sunt de folos doar la complicațiile de natură bacteriană, precum sinuzita, otita, bronșita ori pneumonia.

Sursa: sanador.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: