Tibi Ușeriu a terminat pe locul al doilea maratonul Yukon Arctic Ultra

Spread the love

Tibi Ușeriu a terminat pe locul al doilea maratonul de la Polul Nord, Yukon Arctic Ultra, din Canada. Sportivul român e pentru a doua oară la maraton și a alergat peste 300 de mile (482 de km) în 6 zile, 23 de ore și puțin peste 13 de minute.
Tibi Ușeriu a avut de îndurat temperaturi de -39 de grade Celsius și s-a confruntat toată competiția cu probleme cu stomacul, ce nu i-au permis să mănânce cum trebuie. Pe lângă asta, lipsa echipamentelor potrivite l-a încetinit considerabil.
„Elvețianul are rachete de zăpadă, eu nu am”, acesta a fost principalul element care l-a împiedicat pe Tibi să îl ajungă din urmă pe elvețianul Fabian Imheld, care a câștigat Yukon Arctic Ultra. Sportivul a povestit familiei că se afunda în zăpada viscolită până la genunchi. Tibi s-a și rătăcit la un moment dat: „La un moment dat m-am pierdut un pic, m-am oprit, mi-am făcut un foc și am luat-o pe un drum de al vânătorilor. Dar l-am sunat pe Robert și mi-a zis: Ce tot mergi înainte și înapoi. Du-te în față” a povestit  Tibi familiei lui într-un apel telefonic.
Citeşte întreaga ştire: Tibi Ușeriu a terminat pe locul al doilea maratonul Yukon Arctic Ultra. A parcurs 482 de km în aproape 7 zile

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: