Un copil de patru ani a decedat în urma unei anestezii făcuta la o clinică stomatologică din Pitești

Spread the love

Un copil de 4 ani a fost transportat de urgență, luni seară, la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, după ce a fost supus mai multor anestezii la o clinică stomatologică din Pitești. Miercuri după amiază, copilul a decedat.
Polițiștii din Argeș au deschis dosar penal de ucidere din culpă în cazul copilului de 4 ani, supus mai multor anestezii la o clinică stomatologică din Pitești, care a decedat din cauza complicațiilor.
Poliția Argeș spune că, având în vedere modificarea situaţiei juridice, urmează a fi schimbată încadrarea juridică în cauză, noua încadrare fiind aceea de ucidere din culpă. Conform aceleiaşi surse, încă de zilele trecute au fost luate măsuri pentru conservarea tuturor mijloacelor de probă, iar în prezent se aşteaptă concluziile de natură tehnică, în urma verificărilor efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Argeş. Cercetările în acest caz sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Copilul în vârstă de patru ani care a intrat în comă după ce a fost anesteziat la o clinică stomatologică din Piteşti a decedat, a anunţat, miercuri, Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”. „Din păcate, copilul de 4 ani şi 8 luni a pierdut lupta cu viaţa. În urmă cu jumătate de oră s-a produs stop cardiac ce nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. S-a declarat decesul. Părinţii au fost lângă el”, a declarat Alexandru. Ministerul Sănătăţii a anunţat că se fac verificări la clinica stomatologică din Piteşti, unde copilul a intrat în comă după o anestezie. Potrivit ministerului, la cabinetul stomatologic au fost făcute intervenţii cu nerespectarea obiectului de activitate.
Inspectorii DSP Argeş au aplicat clinicii stomatologice o amendă de 20.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în Autorizarea sanitară de funcţionare. De asemenea, inspectorii au interzis anesteziile generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale din clinica stomatologică de la Piteşti, unde un copil a intrat în comă în urma unei astfel de proceduri medicale, informează Ministerul Sănătăţii.
Citeşte întreaga ştire: Polițiștii din Argeș au deschis dosar penal de ucidere din culpă în cazul băiețelului de 4 ani care a murit în urma unei anestezii

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: