Capra neagră și ciocârlia vor fi din nou specii protejate

Spread the love

Capra neagră şi ciocârlia intră din nou sub protecţia Ministerului Mediului. Vânarea celor două specii va fi interzisă. Până acum, acestea prezentau interes în special pentru străini. Plăteau zeci de mii de euro pentru partide de vânătoare la noi în ţară.

În ultimii 13 ani, de când România a aderat la Uniunea Europeană, capra neagră a stat în bătaia puştii în fiecare an. Şi asta pentru că, în momentul în care am devenit membri ai comunităţii europene, animalul a ieşit de pe lista speciilor protejate. Acum, autorităţile s-au hotărât să protejeze caprele negre prin interzicerea vânătorii.

Cifrele oficiale arată o populaţie de aproximativ 8.000 de capre negre în ţara noastră. Suficient de multe, au spus până acum autorităţile. Nu la fel de optimişti au fost cei din organizaţiile non-guvernamentale care apără fauna României.

Anul trecut, cota de vânătoare în cazul caprelor negre a fost de puţin peste şase sute de exemplare. Enorm, în opinia reprezentanţilor ONG-urilor.

Vestea că vânătoarea de capre negre va fi interzisă a fost primită cu amărăciune de vânători.

Autorităţile s-au hotărât să interzică şi vânătoarea de ciocârlii. Şi pentru această specie se dădeau până acum cote de vânătoare, iar amatori erau tot străinii, în special italienii, care le consumă şi carnea. De multe ori poliţiştii au descoperit partide ilegale de vânătoare.

În 1996, ciocârlia a intrat pe lista păsărilor care pot fi vânate. În 2006 a redevenit specie protejată, dar numai pentru un an.

Sursa: stiri.tvr.ro

Sursa foto: notabn.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: