Mai departe

Aveam cerul meu de stele

mărgeluțe mișcătoare

îmi încântau ființa.

Trăiam fericirea absolută

fără să îmi dau seama

Ceea ce a fost să fie,

a fost.

Tristețea imensă care

mi-a rupt sufletul

în bucăți de suferinți

sa risipit, în

noianul de timp, desprins

din amintiri cicatrizate

închise în urna cu cenușă

În lumea mea de nimeni

n-am oprit timpul

ce părea o eternitate

din dorința de a merge

mai departe

Când spectacolul vieții

sa transformat în dramă

am tras cortina

am împrăștiat spectatorii

m-am cufundat în singurătate

dar am mers, și

am mers, mai

departe

Dând timpul înapoi

n-aș schimba nimic

aș călătorii liber

cu rucsacul provocărilor

în spinare

pe același drum

fără să mă gândesc

cum ajung la destinație

La fiecare pas

aș alege din nou

curajul să îmi fie călăuză

credința toiag, și

speranța alinare

Aila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.