Inimi de vulturi

Spread the love

Când cerul este făr’ de nori

în făr’ de chip și făr’ de nume

regele tuturor zburătoarelor

vânător suprem al aerului

la taifas doar cu umbrele

pătrunde-n misterul spiralat

de percepție-conștiință 

ca o căutare a unui întreg

de reviviscențe infailibile

ca o răsplată a tuturor virtuțiilor

conexiune în spirit elevat

făcând din noapte zi

cu aripile

întețind vântul

iar cu penele

ducând rugăciunile către cer

Pe cele mai înalte creste

în împrejurări aprige

zboară de la o lume la alta

pe zenituri seculare

fără cale de întoarcere

cu o forță celestă cu putere terestră

simțind teama de senectute

la limita dintre viață și moarte

Printr-un șiretlic al naturii

vechi de când lumea

într-un loc retras

cu ciocul încovoiat

lovește-n stâncă

pân’ la pieire

își smulge penele

ruginite de timp

din armura uzată

printr-o prefacere

întinerind total

Renunțând la trecut

vulturul își reia faimosul zbor

pentru care a fost creat

cu puterea care transcede

spre desăvârșire și înălțare

Doar pentru un minut

amalgamul de freamăt

pierdut

în vocea conștiinței

se poate împarți

la nesfârșit în secunde

de deziluzii

risipite în minute

de sacrificiu

nădăjduind că

va veni ora când

nu va mai cere ceva

El

va zbura doar în eter veșnic

desenând pe cer

inimi de vulturi

hoinărind necontenit

printre vânturi

Aila

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: