Nereida – Aila

Spread the love

Într-o existență în care

infinitul este fără de timp

soarele zâmbește

când marea vuiește

Pe țesătura de stabilopozi

într-un carusel muzical

valurile transcriu

poeme boeme

doar atunci

când marea nu mai vuiește

ci geme

In noianul de lumină lividă

comorile pământului

se despletesc în zigzaguri de

agonie și extaz

țopăind haotic

de colo-colo

într-o zarvă frenetică

printre norii

ce spintecă cerul

stârnind furtuna

Marea năucă

în culoare plumburie

lovită cu tridentul

de cârmuitorul Neptun

se ascunde în întuneric

gata să apună

cuibărita-n valurile învolburate

parcă cautându-și liniștea

de mult așteptată

Pe cât de frumoasă

pe atât de misterioasă

nereidă pură

din nou

strălucești himeric

ca-n prima zi de vară

căci după furtună

întotdeauna

vine și vremea cea bună

Fantasme neatinse

de spuma mării

smulg gândurile

prinse în mrejele

mirului eternității

din sanctuarul unde

argoul iertării

risipit în nesfârșit

învinge ispita și teamă

Stropi subtili din floarea cununii

prinde dragăstos de mijloc

cu căldura soarelui

abia răsărit

în îmbrățișări tandre de

veșnic îndrăgostit

lumini suave

ce gustă din

mierea de aur prelinsă-n

roadele iubirii

ce face cât o mie de leghe

sub mări 

de dorințe pereche

Carul Mare cu Ursa Mare

mesagerii dragostei tiptil

își însușesc

miile de stele

milioanele de vise

miliardele de clipe

risipite fugitiv

de goliciunea nemărginirii

în trainica verigă a iubirii

Aila

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: