Carambol – Aila

Spread the love

Un cuvânt, o vorbă dulce

un buchet de busuioc înflorit

cu parfumul dulce al anasonului stelat

mângăie orice suflet amorțit

 bucurându-l neîncetat

Un cuvânt, o vorbă de duh

un buchet cu flori de ceară

ce miros a mir

mângăie omul smerit

și sufletul oricărui neprihănit

Un cuvânt, o vorbă acră

într-un buchet cu flori de gheață

cu miros respingător

sterpezește sufletul

rănind inima îngrozitor

În secolul mișcării neostenite

extragem profunzimea din

ritmul alert al frazelor

găsim codul morse convertit

în limbajul universal

livrat ca algoritmul Euclid

fără îngăduință

lăsând divizorul comun

să cripteze cheile publice

legate cot la cot

puse pe girandolă

lângă teracota cu ideii

Rânduri scrise cu

litere din ladă de zestre

a străbunilor noștri

transmise prin viu grai

din generație în generație

cu bucuria de a deschide mintea

spiritul și inima

rescriu în lecții de mult uitate

istoricul acestui mileniu

O faptă, o realizare, o împlinire

fărădelegea tuturor

văzutelor și nevăzutelor

din oglinda timpului

risipește unu-n altul

frământările și iluziile

din bezna depărtărilor

arunci când ochii văd o lume

ce pășește cu mândrie

peste silabele din destinele

celor muți și orbi

rezemați de zidul plângerii

cautând susținere în rugăciune

amețiți de făgăduielile

gurilor slobode

Un carambol de sentimente

atelajele emotivilor

aruncă predispozițiile,

gândurile și speranțele

într-o singură clipă

dincolo de vorbele goale

lipsite de conținut

promițând intens secundelor

trecute-n testamentul  netocit

rând cu rând

să viseze la o altă șansă

în ziua de după

Dacă nu știi încotro mergi, uită-te înapoi de unde ai venit și revino pe un drum drept

Aila

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: