Ikaria – Viața fără ceasuri

Spread the love

Pe o insulă izolată din Grecia, oamenii uită să mai moară. Ei trec cu ușurință peste pragul de 100 de ani. Chiar și persoanele care suferă de boli incurabile se vindecă de la sine. Stilul de viată sănătos și natural, peisajele superbe și oamenii fericiți recomanda Ikaria ca adevăratul rai de pe pământ.

New York Times a publicat un reportaj amplu despre viata oamenilor din Ikaria, o insula situata in extremitatea sudica a arhipelagului insulelor egeene. Aici, ceasurile nu exista și nici măcar cancerul nu supraviețuiește. 

Stamatis Moraitis, un veteran de război grec, a povestit cum i s-a schimbat viata la scurt timp după ce s-a mutat in Ikaria. La 60 de ani și ceva, pe când locuia in Statele Unite, a descoperit ca avea cancer la plămâni. I s-au dat încă 9 luni de trait. In loc sa rămână in America și sa înceapă un tratament agresiv împotriva cancerului, el s-a decis sa se mute in Ikaria, insula strămoșilor lui. Viata lui a intrat in ritmul ikarienilor – se odihnea, manca doar legume proaspete, din propria gradină, iar corpul lui devenea din ce in ce mai puternic. După 9 luni de zile, nu doar ca nu era doborât de cancer, ba chiar se simțea din ce in ce mai bine. 25 de ani mai târziu, s-a dus in Statele Unite sa ceara explicații medicilor. Toti erau deja morți.

Viata fara ceasuri

In Ikaria, nici urma de ritmul alert cu care ne-am obișnuit in orice colt al lumii. Nu agitație, nu stres, nu termene-limita. In Ikaria, oamenii nici măcar nu poarta ceasuri. Se trezesc in mod natural, lucrează putin in gradină, mănâncă de prânz, trag un pui de somn, iar seara se vizitează intre ei, joaca jocuri si beau vin împreună. Timpul petrecut împreună cu cei dragi la un ceai sau un pahar de vin este neprețuit. 

Reteta unei vieti lungi si a unei sanatati de fier

In mai toate tarile de pe glob, industria alimentelor procesate investește bani in publicitate, in loc sa investească in ingrediente de calitate superioara. Încearcă sa ne convingă sa mâncam, sa ne facă pofta și sa ne creeze noi nevoi. Accesul la calorii a crescut încontinuu, iar suplimentele alimentare au devenit o necesitate. 

In Ikaria însa, alimentația este cat se poate de simpla si de organica. Desi multi locuitori ai insulei sunt șomeri, fiecare are gradina și își cultiva singuri mâncarea. 

La micul dejun, ikarienii obișnuiesc sa consume lapte de de capra, vin, ceai de salvie sau cafea, miere și pâine. 

Prânzul este totdeauna compus din fasole, cartofi, verdețuri și legumele de sezon produse in gradină.

Cina consta de cele mai multe ori in pâine și lapte de capra. De Crăciun și de Paste, ei au obiceiul sa consume porcul crescut chiar de ei.

Toate mesele sunt bogate in ulei de măsline, legume proaspete, miere și vin. La fel de important este și ce consuma mai putin: zahăr, faină albă, lactate, carne și alcool. 

Cam toate ingredientele folosite de ei sunt strâns relaționate de longevitate:

Laptele de capra este mai ușor de digerat decât laptele de vaca și conține o substanța care reduce nivelul de hormoni de stres din organism.

Uleiul de măsline, mai ales cel neîncălzit, reduce colesterolul rău și ridică nivelul colesterolului bun. 

Cantitățile reduse de grăsimi saturate din carne și lactate sunt asociate cu riscuri scăzute de boli cardiace.

Legumele și verdețurile pe care icarienii le consuma zilnic conțin antioxidanți foarte puternici care lupta cu îmbătrânirea.

Vinul, consumat in moderație, este foarte bun pentru sănătate, din nou datorita antioxidanților.

Cartofii naturali și consumați altfel decât prăjiți sunt o sursă foarte bună de potasiu, vitamina B6 si fibre.

Ceaiurile pe care icarienii le consuma zilnic, de plăcere, sunt adevărate medicamente. Ele sunt naturale, făcute din ierburile de pe insula: maghiran sălbatic, salvie, menta, rozmarin.

Mierea este considerata de către ikarieni un medicament care tratează orice boala. Ikarienii au niște tipuri de miere pe care nu le vei găsi nicăieri in lume – de la remediu pentru mahmureala, la tratament pentru gripă. Oamenii in vârsta își încep ziua cu o linguriță de miere. 

“Uitam să mai murim”, spune o locuitoare a insulei in vârstă de 101 ani. 

O mamă care își iubește cu adevărat copiii nu-i îngrașă în răsfăț, ci îi educă pentru fericire și viață lungă cu bățul strictului necesar. Asta se întâmplă de mii de ani în insula Ikaria, unde rețeta fericirii înseamnă viață activă, mâncare ușoară, aer curat, izvoare termale vindecătoare, comunitate sudată și multă voie bună. „E o insulă binecuvântată cu de toate, dar în porții mici“, spune Marina Moulas, proprietara pensiunii Marina din orașul Therma.

„De regulă, sărăcia duce la disperare, însă în unele cazuri poate rodi în mândrie, comună, autodeterminare, ajutor reciproc, egalitate, voluntariat, veselie“, spune Theo Dorgan, scriitor irlandez care a bătut toată Grecia timp de 40 de ani înainte de a face o fixație pe Ikaria, unde de 11 ani se întoarce să lucreze în fiecare lună mai împreună cu partenera lui, poeta Paula Meehan.

Iată că dacă statul te lasă în pace, nu e interesat să te ajute pentru că n-are ce să îți ia, nu se instalează anarhia, ci comuna, solidaritatea, tribul își reintră în drepturi. De-a lungul timpului, de la Imperiul Bizantin încoace, oameni importanți, intelectuali, funcționari capabili, care dintr-un motiv sau altul au călcat pe bec, au fost exilați aici. Localnicii se laudă cu stropii lor de sânge albastru…

Însă insula Ikaria nu e pentru oricine. Aici nu vei găsi lux sau organizare de 5 stele, ci viață reală, frumusețea nemachiată a unui loc sălbatic care trebuie descoperit. De-asta e bine să ai de partea ta fie un localnic care să te ghideze, fie mult timp – să poți descoperi singur. „În orice caz, e un loc cu o energie aparte, perfect nu atât pentru distracții și activități, cât pentru a coborî în tine însuți“, spune Theo Dorgan.

Atracții

În urmă cu 3000 de ani, insula era deja o destinație de spa & terapie grație izvoarelor sale termale. Discipolii lui Asclepion recomandau tratamentul pelerinilor veniți la izvoarele miraculoase ale Ikariei în funcție de cum interpretau visul avut în prima noapte. Hidroterapie (băi de maximum 20 de minute, un ciclu complet de 21 de băi) într-unul din izvoarele bogate în radiu din partea de sud a insulei e recomandarea de bază a lui Theo Dorgan. Ai mai multe opțiuni: fie în locuri unde izvoarele sunt captate pentru tratament, cu baie (hamam) – jacuzzi, cum sunt băile private sau municipale din Therma ori Agias Kirikos, sau pur și simplu cele câteva izvoare neamenajate, care se varsă direct în mare la LefkadaTherma sau Faros (unde nu trebuie să plătești).

„Pentru o porție consistentă de voie bună ikareză mergi la o panighiri, una dintre petrecerile organizate local cu ocazia zilei sfântului care patronează satul. Mâncare, muzică, dansuri tradiționale – totul în modul cel mai autentic, afară, în piața centrală sau în curtea bisericii (dacă e timp frumos), sau dacă se nimerește toamna târziu, în căminul cultural sau la școală. Sunt 70 de sate, te vei nimeri la una“, recomandă Marina Moulas.

Pentru greci, petrecerea e necesară ca aerul. Începe la căderea serii și ține până târziu în noapte. Noi ne-am nimerit la cea din satul Katafygi, de Sfântul Dumitru. La loterie, am avut numărul câștigător, 53, care mi-a adus un storcător de fructe.

„Dacă vrei să înțelegi mai multe despre cum a ajuns Ikaria așa cum e, mergi la Muzeul de Folclor din Agia Kirikos“, te îndeamnă chelnerița Anastasia Lanning. Dar vezi că nu e deschis tot timpul. Trebuie să-l suni înainte pe curatorul Themistoclis Katsaros (210.8236217) și să-ți faci o programare. El a făcut acest muzeu. Ai nevoie și de un ghid sau translator, pentru că Katsaros nu vorbește engleza. În contrast, Muzeul de Arhelogie din localitate e modern și arătos, cu explicații în limba engleză.

Fermierul Zaharia Moulas, proprietar a 3.000 de măslini, te cheamă la o vizită la stânca lui Ikarus, unde s-ar fi prăbușit eroul mitologic. E un câmp de marmură cât vezi cu ochii, ca un patinoar solar alb, puțin înclinat spre mare. În partea opusă, pe dealuri, sunt livezi de măslini cât vezi cu ochii. Pe alocuri marea a mâncat ca o carie atotputernică din marmură, creând piscine mai mici sau mai mari unde apa se încălzește și poți face baie. Un fel de cenote ikariene în miniatură. Tot aici e în construcție un teatru de marmură albă în aer liber (doar o latură e gata), unde vara sunt puse în scenă piese antice după Euripide și Sofocle. Din drumul principal traseul e marcat cu un punct roșu pe alb. Se poate coborî cu mașina fără probleme.

Castelul Kossina, peștera de lângă satul Petropuli, o drumeție prin pădurea Ranti și templul antic Artemidos sunt cele patru sugestii active ale lui Dimitri Lesses, instalator, alpinist, speolog, autorul unui dicționar greco-ikarian, tată și fermier din localitatea Evdilos.

La Castelul Kossina cel bătut de vânturi poți urca cu mașina pe drumuri șerpuind în ac de păr printre vii și stâncării, preț de 10 minute, și tot atâtea Tatăl nostru. Sau pe jos, în vreo 40 de minute. De sus ai o vedere panoramică a insulei. Cândva a fost un punct strategic important, azi e cucerit de capre.

Peștera din Petrouli e relativ mică, în jur de 50 m, și accesul e mai greu doar la intrare. Mai departe, urci către pădurea Ranti ca printr-un tablou renascentist cu stâncărie și tufișuri liliachii.

Americanca Laura Maggos a moștenit casa străbunicului ei din Megganitis (a doua casă de sub biserică) și s-a mutat anul trecut cu familia în insula Ikaria. Și ea îți recomandă o plimbare la vale prin pădurea Randi. Poți să urci și cu mașina, apoi cobori la vale până în Megganitis pe traseul marcat 3-4 ore.

„Mergi sâmbătă în satul Akkamatra, centrul geografic al insulei și centrul administrativ de-a lungul timpului. E un loc căutat de turiști, dar cu o energie cu totul specială“, spune Katerina Amorgaianou, de trei ani șefa băilor municipale din Therma.

Având reputația unui edificiu imposibil de cucerit, castelul Koskina a fost construit de bizantini în secolul al-X-lea. Foto: Bogdan Croitoru

Sursa foodstory.ro, natgeo.ro

3 thoughts on “Ikaria – Viața fără ceasuri

  1. Merci pentru magnificile informatii, si pentru buna dispozitie de dimineata. Am râs cu lacrimi de aceasta simpatica situatie mentionata la începutul articolului.
    „După 9 luni de zile, nu doar ca nu era doborât de cancer, ba chiar se simțea din ce in ce mai bine. 25 de ani mai târziu, s-a dus in Statele Unite sa ceara explicații medicilor. Toti erau deja morți.” 🙂 😀 )))
    Fii vesnic binecuvântat, drag Suflet minunat !

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: