Petre Ţuţea

Spread the love

Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi. Libertatea eu o asemăn cu o frânghie agăţată de undeva, de sus. Te poţi urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale creştine, sau poţi să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertăţii. După creştini, libertatea este vehicolul cu care poţi să cobori în întuneric, dacă eşti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru că ei nu sunt adaptabili la morala zilnică şi o calcă fiind liberi.  Petre Ţuţea

Născut pe 6 octombrie 1902, în comuna argeşeană Boteni, Petre Ţuţea a fost arestat prima dată pe 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Siguranţei din Bucureşti. Acuzaţiile la adresa sa au fost de spionaj pentru anglo-americani. În realitate, pe 11 februarie 1948, diplomatul britanic John Bennet înaintase către Foreign Office un raport asupra situaţiei economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată cu ani în urmă de Petre Ţuţea, în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei şi Comerţului (Economiei Naţionale), privind relaţiile economice româno-germane din trecut, ca bază de comparaţie cu relaţiile economice româno-sovietice. Suspectat de Siguranţă şi pentru „consolidarea“ dosarului, lui Ţuţea i se încredinţează de către secretarul general al ministerului, Simon Zeigher, efectuarea unei lucrări privind participarea capitalului străin la dezvoltarea industriei petroliere din România, subiectul fiind considerat foarte tentant pentru „oficinele informative britanice“. Întrucât realizarea referatului necesita delegaţii la întreprinderile petroliere şi accesul la arhiva ministerului, Ţuţea a solicitat acest lucru, pretext pentru Simon Zeigher să ceară arestarea sa imediată. „Suspiciunea că Petre Ţuţea este un element nereeducat în spiritul «democraţiei -populare» i-a atras fabricarea unui dosar în care a fost acuzat de spionaj economic în favoarea anglo-americanilor.  Cercetarea sa timp de cinci ani în detenţie, fără proces (1948-1953), s-a datorat faptului că un ataşat de presă britanic a menţionat în raportul său nişte informaţii publice din memoriul întocmit de Petre Ţuţea secretarului general al Ministerului Economiei Naţionale. Motivaţia reţinerii sale îndelungate a fost că este un «element neclar», «dubios» care nu prezintă încredere pentru construcţia socialismului în România“, explică Mihai Floroiu, istoric şi absolvent al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti. Cercetătorul a descoperit prin arhive mărturii şi documente inedite despre viaţa lui Petre Ţuţea în perioada comunistă. Cu susţinerea autorităţilor locale din comuna Boteni, istoricul Floroiu va contribui cu manuscrise şi documente pentru realizarea primului muzeu din ţară dedicat lui Ţuţea.

Petre Ţuţea a fost eliberat din arest după cinci ani, pe 29 mai 1953, după ce fusese la închisorile Jilava şi Ocnele Mari. Ulterior, în România au început noi campanii de represiune şi arestări, ca urmare a Revoluţiei din Ungaria din 1956. Regimul de la Bucureşti trebuia să demonstreze URSS că în România nu vor avea loc proteste similare. Au fost operate sute de arestări pentru orice demonstraţie sau nemulţumire politică manifestată faţă de partid. Codul penal a suferit multiple revizuiri, în special articolul 209, care a majorat pedepsele pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. Prin intermediul acestui articol, care era, de fapt, o capodoperă de fantezie juridică, au fost catalogate sute de aşa-zise organizaţii „contrarevoluţionare“, „teroriste“ şi „fasciste“.

„În acest context de teroare politică din ţară a fost arestat din nou şi Petre Ţuţea şi inclus într-o organizaţie inventată de Securitate, pe motiv că ar fi militat pentru răsturnarea prin violenţă a regimului comunist. Securitatea l-a acuzat că a participat la «întruniri clandestine» cu alţi prieteni unde ar fi discutat duşmănos împotriva comunismului“, spune Mihai Floroiu. În mandatul de arestare din 26 decembrie 1956, se preciza că Ţuţea a fost arestat „pentru faptul că a participat încă din anul 1954 şi în special în ultimul timp, la întâlniri conspirative împreună cu alţi indivizi, unde s-au purtat discuţii cu caracter duşmănos împotriva regimului democrat popular din Republica Populară Română. Din ancheta efectuată rezultă probe suficiente de culpabilitate împotriva lui Petre Ţuţea“. Prin sentinţa din 20 decembrie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Petre Ţuţea a fost condamnat la zece ani de închisoare corecţională şi cinci ani de interdicţie corecţională pentru „uneltiri contra ordinii sociale“. După doi ani, pe 29 septembrie 1959, lui Petre Ţuţea i s-a mai înscenat un proces, fiind condamnat la 18 ani de muncă silnică. Petre Ţuţea a fost eliberat la 1 august 1964 şi graţiat prin Decretul nr. 411/1964. A rămas însă sub urmărirea organelor de Securitate până în 22 decembrie 1989.

Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, la 3 decembrie 1991, într-un spital din Bucureşti, când era intervievat de un grup de reporteri. A fost înmormântat în satul natal, în ziua de Sfântul Nicolae, sicriul cu trupul neînsufleţit fiind dus la groapă cu un car tras de vaci. La şase ani de la moartea lui, statul român a realizat o primă măsură reparatorie faţă de memoria marelui gânditor, achitându-l, alături de alte trei persoane condamnate în 1957, prin Decizia nr. 55 din 21 octombrie 1997 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Am intrat în posesia deciziei din 1997 şi vă prezentăm în continuare cele mai relevante pasaje. După cum au precizat judecătorii în urmă cu mai bine de 22 de ani, „din probele dosarului întocmit în 1957 rezultă că întâlnirile desfăşurate acasă sau la cabinetul medical al inculpatului Gabriel Popescu au fost întâmplătoare, ocazionale şi neorganizate, uneori pentru consult şi tratament medical“. Tot magistraţii au mai scris, în motivarea deciziei din 1997, că Ţuţea a venit la Gabriel Popescu ca pacient, iar apoi în vizită prietenească şi că „se constată că discuţiile au constat într-un schimb de opinii, pe teme diverse: evenimente interne sau internaţionale, dar şi filosofie şi literatură, Petre Ţuţea exprimându-şi opiniile personale, fără să îndemne sau să incite la acţiuni ilegale. Aşa fiind, este evident că prin conţinutul lor concret, aceste activităţi nu au fost de natură să determine o stare de potenţial pericol pentru securitatea statului“. Pe 19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiţie a dat şi a doua decizie de achitare privindu-l pe Petre Ţuţea, admiţând recursul în anulare împotriva deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar, prin care Ţuţea fusese condamnat la 18 ani muncă silnică şi 8 ani degradare civică. Şi gardienii închisorii ascultau prelegerile lui Ţuţea Fost deţinut politic şi coleg cu Petre Ţuţea, Aurel Sergiu Marinescu, a povestit în volumul „Prizonier în propria ţară“ câteva dintre amintirile sale din perioada petrecută la Aiud: „Într-o seară, un coleg l-a rugat pe Petre Ţuţea să-şi spună părerea despre doi filosofi germani. Conform stilului său, el a început încet, rar, domol, să construiască o paralelă între cei doi mari filosofi ai lumii şi, încet, încet, cu voce normală, a captivat atenţia întregii camere, fascinându-şi ascultătorii. Printre cei aflaţi în acea celulă, era un fost şofer, om cumsecade, politicos şi respectat, dar fără educaţie şcolară şi care a ascultat cu religiozitate întreaga expunere. A doua zi, un coleg care îl văzuse cât de atent urmărise prelegerea, cu intenţia de a-l ajuta să înţeleagă mai bine cele expuse, l-a întrebat: «Ce-ai înţeles din conferinţa din seara precedentă?». Şoferul, om corect şi cinstit, i-a răspuns: «Dle X, sunt cinstit, n-am înţeles nimic, dar mi-am dat seama că Domnul Ţuţea spunea lucruri atât de interesante şi frumoase încât am încercat să înţeleg ceva şi nu am putut închide ochii şi nici să fac altceva». După ora stingerii, chiar şi unii gardieni ascultau la uşă din curiozitate, fără să întrerupă prelegerea“.

Unde mai e Petre Ţuţea?

Pătimit-a el pentru popor
Vre-o 13 ani de închisoare
De Petre Ţuţea, astăzi în obor
Aproape nimeni, habar n-are.

Geniul său ştia prea bine
Credinţa-n Dumnezeu şi în popor,
De un deceniu l-am pierdut şi azi îmi vine
De Petre Ţuţea un mare dor.

În manualul de istorie
Speram c-am să-l găsesc,
Dar comuniştii fără glorie
Au considerat că-i nefiresc.

Nu spun că Păunescu nu merita,
Dar voi vreţi să-l scoateţi sfânt,
Iar de Ţuţea, o elită,
Nu mai scrieţi un cuvânt.

O să-l plângem noi românii
Azi sau mâine sau oricând,
Dar ca Petre Ţuţea, alte genii
N-o s-avem, noi, prea curând!

Poezie de Călin Ciprian Cugerean

Sursa adevarul.ro, citatepedia.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: