Ipoteză uluitoare

Spread the love

Energia unui alt univers ajunge la noi prin găurile negre

Înainte de Big Bang a existat un univers mai vechi, iar dovezile existenței sale pot fi încă observate în găurile negre, spune Sir Roger Penrose, câștigător al Premiului Nobel pentru fizică. El mai spune că un alt univers va apărea după cel actual, potrivit The Independent.

Sir Roger Penrose a făcut această afirmație după ce a câștigat premiul pentru descoperiri legate de teoria relativității a lui Einstein și dovada existenței găurilor negre.

Sir Roger spune că existența unor pete inexplicabile de radiații electromagnetice pe cer – cunoscute sub numele de „Puncte Hawking” – sunt rămășițe ale unui univers anterior.

Ipoteza face parte din teoria „cosmologiei ciclice conformale” a universului și se sugerează că aceste puncte sunt suflu final a energiei numite „radiație Hawking”, transferată prin găurile negre din universul mai vechi.

O gaură neagră ar putea exista chiar în centrul galaxiei noastre. Reinhard Genzel și Andrea Ghez, care au împărțit Premiul Nobel cu Sir Roger, au oferit cele mai convingătoare dovezi ale existenței unei găuri negre supermasive în mijlocul Căii Lactee.

Sir Roger crede că există posibilitatea ca intervalul de timp pentru evaporarea completă a unei găuri negre să fie mai lung decât vârsta universului nostru actual și, prin urmare, să nu poată fi detectat.

„Susțin că există observații ale radiației Hawking. Big Bang-ul nu a fost începutul. A existat ceva înainte de Big Bang și acel lucru îl vom avea și în viitor”, a spus el.

„Avem un univers care se extinde în continuare și toată masa se descompune și, în această teorie nebunească a mea, acel viitor îndepărtat devine Big Bang-ul unui alt eon.

Așadar, Big Bang-ul nostru a început cu ceva care era viitorul îndepărtat al unui eon anterior și au existat găuri negre similare care s-au evaporat și au produs aceste puncte pe cer pe care eu le numesc Puncte Hawking”, a explicat el.

„Le vedem. Aceste puncte sunt de aproximativ opt ori mai mari decât diametrul Lunii și sunt regiuni care apar mai calde. Există dovezi destul de bune pentru cel puțin șase dintre aceste puncte,” spune cercetătorul.

Totuși, alți cercetători au criticat ideea, iar existența acestui tip de radiații din găurile negre trebuie și confirmată. Mai mult, dacă un univers infinit de mare într-o existență trebuie să devină un univers infinit de mic în următoarea existență, ar fi necesar ca toate particulele să-și piardă masa pe măsură ce universul îmbătrânește, o noțiune care a fost, de asemenea, întâmpinată cu scepticism.

Conform cosmologiei actuale, universul a suferit o scurtă expansiune după Big Bang, ceea ce ar fi înlăturat neregulile din structura universului.

În replică, Sir Roger spune că existența găurilor negre a fost mult timp negată, până când a fost dovedită existența lor în realitate.

„Oamenii erau foarte sceptici la acea vreme, a trecut mult timp până când găurile negre au fost acceptate. Cred că importanța lor este apreciată doar parțial”, a spus el.

Sursa digi24.ro

2 thoughts on “Ipoteză uluitoare

  1. Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor
    şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei
    şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă.
    Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.

    https://www.youtube.com/watch?v=3CrIoCK0pkY

    Sa-ti fie toamna binecuvântata, cu împliniri, bucurii si recolta îmbelsugata, în toate aspectele perceptiei vietii originale, VII naturale, reale, adevarate, magice si minunate, draga Adriana !

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: