Râul Iordan curge de Bobotează în sens opus cursului obişnuit

2
Spread the love

 Râul Iordan are 320 km lungime totală, care ocupă cea mai joasă parte a unei fose tectonice. Izvorăște în munții Antiliban, este o prelungire septentrională a muntelui Hermon, de unde curge traversând Libanul spre sud, intră în Israel și se varsă pe coasta Lacul Kineret. Se varsă în acest lac traversând kibuțul Degania , pe coasta meridională a lacului, curgând spre sud și servind drept frontieră între Israel și Iordania, apoi între Cisiordania și Iordania vărsându-se în Marea Moartă.

Râul Iordan este cel mai mare din Țara Sfântă și unul dintre cele mai importanți a regiunii Canaan, scenariu de multe evenimente biblice. Prin formarea regatului Israel râul făcea graniță cu celalate popoare vecine. In forma alegorică expresia de „trecere a Iordanului” înseamnă a părăsi lumea pământească.

Râul curge de la nord la sud, la 64 km de Hasbany alimentând lacul Merom, apoi străbate un traseu de 24 km până la Marea Galileei, (de asemenea alimentată de acest râu), apoi se transformă într-un râu rapid, plin de cascade și pietre, vărsându-se în Marea Moartă. Distanța dintre Hermon până la vărsarea în Marea Moartă este de 215 km, dar calculând și multiplele oscilații din traseu, măsoară 320 km. Lățimea medie este de 27–45 m și adâncimea de 1,5-3,5 m.

Iordanul între izvor și vărsare are o diferență de altitudine de 800 m, însă trebuie de menționat că la gura de vărsare în Marea Moartă are altitudinea de 400 m sub n.m..

Prin faptul că face graniță naturală, râul are o importanță deosebită în aplanarea conflictelor din Orientul Apropiat. În medie, Iordanul aduce anual o cantitate relativ mare de apă în regiune. În schimb, în relațiile dintre Siria și Israel, râul a contribuit la agravarea conflictului cu privire la înălțimea Golan.

Iordanul este principala sursă de apă dulce din regiune pentru Israel și Iordania. Anual, statul israelian consumă 1200 milioane m³ de apă, din care, numai din lacul Genezareth 500 milioane m³. Apa este necesară agriculturii, pentru irigațiile din deșertul Negev, și alimentării cu apă potabilă a localitățior. Acest consum de apă duce la reducerea cantității anuale (200 milioane m³) adusă de râul Iordan la vărsarea în Marea Moartă, ceea ce atrage scăderea continuă a nivelului mării.

Creștinii din toată lumea sărbătoresc, în ianuarie, Botezul Domnului. Totuși, momentul prăznuirii nu este același, diferența constând în cele două calendare folosite în lumea creștină: cel iulian și cel gregorian, între ele existând un decalaj de 13 zile. Ca urmare, Boboteaza este sărbătorită în România la 6 ianuarie, iar în Israel la 19 ianuarie.

La 19 ianuarie, ziua Bobotezei în Israel, se petrece un fenomen foarte interesant. Apele râului Iordan, în care a fost botezat Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul, de aproape 2000 de ani, la această dată, curg în sens opus cursului obişnuit.

Râul Iordan este totodată și granița dintre Israel și Iordania. Astfel, Boboteaza este serbată de către ambele popoare în același loc, de pe cele două maluri ale râului, aflate la o distanță de aproximativ 10 metri.

Imediat după slujbă, Patriarhul Ierusalimului aruncă trei cruci în apă, care sunt recuperate de cei mai curajoși dintre cei prezenți, obicei întâlnit și în țara noastră. În acest timp, sunt eliberați trei porumbei albi care, după ce înconjoară de trei ori mulțimea, părăsesc locul. În fiecare an, mulțimea de oameni, adunată din cele mai îndepărtate colțuri ale planetei, așteaptă cu emoție minunea.

Iordanul este un râu cu un debit foarte mic și care curge foarte lin. După ce patriarhul a aruncat crucea de trei ori, uneori mai devreme, alteori după mai mult timp, minunea se produce. În mod concret, Iordanul nu se întoarce înapoi. Exact în locul în care patriarhul a aruncat crucea, râul începe să „fiarbă”. Tot acest fapt se petrece pe o distanță de aproximativ 100 de metri în afara acestuia, râul curgând în același mod lin.

De aproape 2000 de ani, această minune se produce de fiecare dată, în ziua amintită. O singură dată minunea nu s-a mai produs, în anul 2008. Oamenii au spus la acea vreme că lipsa minunii a fost cauzată de necredință. Deși s-a încercat explicarea minunii pe cale științifică, cercetătorii nu au reușit până astăzi să găsească o explicație.

Sursa wikipedia, romaniatv.net

2 thoughts on “Râul Iordan curge de Bobotează în sens opus cursului obişnuit

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Next Post

Beneficii și contraindicații - varza murată

Sun Jan 3 , 2021
Spread the loveObiceiul murării verzei își are originile în China, unde, în urmă cu 2000 de ani, fermentarea era dintre principalele metode de conservare a alimentelor. Varza murată este apreciată în toată lumea, cu precădere în Germania, unde este servită alături de celebrii cârnați nemțești. Datorită procesului de fermentare, varza murată […]

Breaking News