Curiozități despre orhidee

Orhideele sunt unele dintre cele mai populare flori. Sunt delicate și fragile, dar, cu toate acestea, minunatele orhidee pot să reziste mult timp. Pentru a înflori și a se dezvolta frumos, orhideele au totuși nevoie de o îngrijire aparte.

Orhideea este apreciată pentru frumusețea și gingășia ei și este adesea oferită în dar. Orhideele sunt flori de apartament foarte apreciate și se găsesc într-o gamă variată de culori și forme.

Orhideea, a cărei denumire ștințifiică este Orchidaceae, face parte dintr-o familie de plante monocotiledonate din clasa Liliopsida, ordinul Asparagales. Ohideele se găsesc pe toate continentele, exceptând Antarctica. Totuși, cel mai mare număr de orhidee se găsesc la tropice.

În România sunt 25 de genuri cu 54 de specii. Acestea se întâlnesc prin păduri și pajiști de la șes sau de la munte. În țara noastră există chiar și două specii protejate de lege – Sângele Voinicului (Nigritella rubra, nigra) și Papucul Doamnei (Cypripeidum calceolus). Planta de orhidee prezintă atât rădăcini principale cât și rădăcini adventive. Rădăcinile adventive pot fi atât subterane cât și aeriene.


Există peste 20.000 de specii de orhidee în întreaga lume. Iată câteva dintre cele mai populare tipuri de orhidee: Orhideea Cattleya surprinde prin numărul mare de flori care se deschid, de obicei, la început de primăvară și se păstrează proaspete și viu colorate câteva luni la rând.


Phaiocalanthe Kryptonite este unul dintre tipurile de orhidee ușor de crescut. Planta trebuie udată moderat, spre deosebire de alte orhidee. Orhideea are origini tropicale, iar florile sale sunt apreciate pentru culoarea lor vibrantă. Phalaenopsis este o orhidee populară de apartament, care poate fi crescută ușor în interior. Are o floare deosebit de frumoasă, asemănătoare cu fluturii cu aripi deschise.

Această orhidee în mediul natural crește în copaci și își are originea în sud-estul Asiei. Numele sau provine din limba greacă, în care phalaina înseamnă molie. Oncidium – este o orhidee fară tulpină centrală aparentă, cu flori delicate, disponibile într-o gamă variată de culori. La fel ca și alte orhidee, și acest tip trebuie crescut într-un loc luminos, cu multe ore de soare pe zi. În sezonul cald, Oncidium are nevoie de udare constantă, la 3-4 zile.


Sophrolaeliocattleya sunt orhidee hibride, obținute din cattleya, laelia și sophronitis. Acest tip de orhidee au florile deosebit de frumoase și de parfumate sunt folosite în aranjamente florale și chiar în ținute elegante. Planta trebuie ținută într-un sol bine drenat. Ascocenda este tot untip hibrid de orhidee. Florile sunt viu colorate, în culori contrastante. Planta înflorește de două sau trei ori pe an, iar florile rezistă vreme îndelungată. Printre cele mai cunoscute tipuri sunt Ascocenda Royal Sapphire X Vanda, o floare de un violet pestriț și Ascocenda Su-Fun, o floare portocalie, într-o nuanță vie. Îngrijire orhidee

Temperatură În natură, orhideele se dezvoltă datorită diferenţelor de temperatură dintre zi şi noapte. De aceea trebuie să o plasezi într- un loc unde temperatura este mai rece noaptea decât ziua. Cel mai bine ar fi la fereastră. E bine să ai grijă şi ca acel loc să fie mereu aerisit, fiindcă orhideele iubesc aerul.


Lumină Frumoaselor orhidee le place mult lumina. Unele specii au nevoie de mai multă, altele – de mai puţină. De aceea este ideal să o instalezi cam la 20-30 cm de o fereastră. E nevoie şi de o perdea fină sau de o jaluzea pentru a opri soarele să o ardă.


Frecvenţa udării depinde de locul unde o ţii. Cu cât este mai cald, cu atât are nevoie de mai multă apă. Pentru a şti exact, ia ghiveciul în mână şi, dacă este uşor, bagă planta de orhidee câteva minute într-un vas cu apă. Când nu mai ies bule la suprafaţă, scoate-o şi lasă să se scurgă apa înainte de a o pune la loc. Nu lăsa apa să stagneze la baza plantei. Ar fi bine ca apa folosită la udat să fie foarte puţin mineralizată.

Cea mai bună este cea de ploaie. Dacă nu, foloseşte apă plată. Ud-o numai dimineaţa! Tăierea tijelor După ce toate florile au căzut lasă planta să se odihnească, înainte de a tăia tija, câteva zile. Apoi, numără de la baza tijei douătrei noduri şi taie cu un cuţit deasupra unui nod. După două-trei săptămâni va creşte o nouă tijă. De obicei a doua înflorire apare mai târziu.
Transplantarea orhideelor

Dacă rădăcinile ies din ghiveci, trebuie să îl schimbi. Taie mai întâi rădăcinile uscate şi apoi pune-o într-un ghiveci mai mare, cu scoarţă specială şi tasează bine planta. Pune pe fundul ghiveciului pietre sau câteva bile de argilă. Această operaţie se face în perioada când nu are flori, cam o dată la doi ani. Ghiveciul în care se dezvoltă orhideea este bine să fie transparent, astfel încât și rădăcinile plantei să beneficieze de lumina solară. În ceea ce privește substratul nutritiv, orhideei îi priește amestecul din scoarță de copac, lemn de ferigă, plută, turbă, cărbune și nisip.

În comerț se găsește substrat pentru orhidee deja preparat pentru nevoile acestei flori.
Unde se ține orhideea Ideal este un loc relativ umed, poate chiar baia, cu destulă lumină, dar nu cu soare direct. Orhideea are nevoie şi de mult aer. Se poate pune pe balcon, dacă nu este direct expus la soare şi temperatura nu scade sub 8 grade. Temperatura ideală este cuprinsă între 17 şi 23 de grade.

Înmulțirea orhideelor prin keiki – keiki sunt mici plante care se dezvoltă pe tulpina florală a plantei-mamă. Dacă atmosfera este suficient de umedă, aceste formațiuni vor emite și rădăcini aeriene proprii și vor deveni foarte ușor de desprins de pe tulpină și de trasplantat în alt ghiveci. Prin butași – butașii de orhidee pot fi obtinuți din bucăți de tijă, suficient de lungi încât să cuprindă 2-3 noduri. Butașii sunt gata de mutare în propriul ghiveci când au aproximativ 20 de cm lungime și au format propriile rădăcini aeriene.

Dacă sunt mai mici sau nu au format rădăcini, atunci nu îi vom muta direct în ghiveci, ci îi vom pune într-un vas cu apă, undeva la lumină și căldură.
Înmulțirea orhideei prin divizarea tufei – este o metodă care se folosește doar în cazul plantelor mature care formează minim cinci pseudobulbi. Se face odată cu mutarea plantei într-un alt ghiveci. Lăstarii tineri se despart de planta-mamă și se transplantează în ghivece separate.

Orhideele sunt cea mai extinsă familie de plante din lume şi au o gamă largă de forme şi dimensiuni.

Dimensiunea unei seminţe de orhidee este foarte redusă, similară cu cea a unei particule de praf. Din acest motiv, poate dura ani de zile până când o orhidee să înflorească din seminţe. O orhidee crescută în China de Shi Yuanfeng a ajuns în Cartea Recordurilor cu 91 de flori.

Cea mai înaltă orhidee din lume, Sobralia Altissima, care creşte în pădurile din Peru, poate ajunge la o înălţime incredibilă de peste 13 metri. Esenţa de vanilie provine de la orhideea Vanilla Planifolia. Este singura orhidee care produce un fruct comestibil Există orhideele de toate culorile, mai puțin negru. Chiar dacă sunt rare, există până şi orhidee albastre, care înfloresc şi în culori duale.


Sursa libertatea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Next Post

Cancerul tiroidian, condițiile necesare pentru a diagnostica și trata

Thu Feb 18 , 2021
Cancerul tiroidian are o incidență ridicată între bolile oncologice, la categoria de vârsta 10–29 ani ajungând chiar pe primul loc. O metodă de tratament cu rezultate foarte bune în cancerul de tiroidă o reprezintă iodoterapia sau terapia cu iod radioactiv. Aceasta este indicată pacienților diagnosticați cu cancer tiroidian diferențiat (papilar, folicular și cel cu […]

Breaking News