De ce se scufundă orașele?

Orașele lumii riscă să se prăbușească sub propria greutate, potrivit unui studiu recent care arată că dezvoltarea zonelor urbane exercită o presiune crescută pe suprafața Pământului.

Geofizicianul Tom Parsons, de la agenţia americană USGS, a ales ca studiu de caz San Francisco, pentru a măsura cum și de ce aceste zone se scufundă, scrie Euronews.

Zona golfului San Francisco are peste 7,7 milioane de locuitori și este centrul cultural, comercial și financiar din nordul Californiei. Parsons a descoperit că, în urma dezvoltării semnificative în timp, orașul s-ar fi putut scufunda cu 8 centimetri. În unele zone ale regiunii au existat rezultate și mai îngrijorătoare. Turnul Millennium din San Francisco s-a scufundat cu peste 40 de centimetri în ultimul deceniu.

Cercetările de acest tip sunt relevante pentru că evidențiază efectele pe care schimbările climatice le au asupra creșterii nivelului mării. Oamenii de știință atrag atenția că zona golfului este amenințată de o creștere a nivelului mării de până la 30 de centimetri până în 2050.

De ce se scufundă orașele?

Este practic imposibil să calculezi greutatea exactă a unui oraș, spune Tom Parsons, dar o estimare se poate face în funcție de anumiți factori.

Potrivit geofizicianului, aproximarea greutății unui oraș, în cazul analizat San Francisco, se face în funcție de mediul construit – clădirile publice, parcările, clădirile rezidențiale și comerciale, clădirile industriale ușoare și grele, depozitele – dar și de deplasarea populației spre coastă. Aceste elemente, combinate cu creșterea nivelului mării ca efect al încălzirii globale pot crește riscul de inundații, a afirmat Parsons.

El a conchis că greutatea San Francisco este de aproximativ 1,6 trilioane de kilograme sau echivalentul a 250 de milioane de elefanți. Această greutate uriașă este suficientă pentru a scufunda litosfera în zona respectivă,

Expertul adaugă că studiul său ar putea fi aplicat oricărui oraș din lume și că rezultatele specifice pentru San Francisco ar putea fi constatate în cazul oricărui mare centru urban.

Deși trebuie luate în considerare și alte cauze de scufundare, inclusiv deplasarea plăcii tectonice și, respectiv, mișcările și creșterea nivelului apei subterane, aceste constatări sunt semnificative. Oamenii de știință vor lua în considerare de acum greutatea orașului în considerațiile lor atunci când vor analiza modul în care creșterea nivelului mării ar putea crea riscuri asupra unor zone. Constatările ar putea fi îmbunătățite în viitor cu adăugarea de fotografii prin satelit pentru a se studia mai bine suprafața Pământului și pentru a stabili unde ar putea apărea zonele care ar putea fi afectate de inundații, conchide Parsons. Sursa digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Next Post

Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire. Constantin Brâncuşi

Fri Feb 19 , 2021
Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, comuna Peştişani, din judeţul Gorj, într-o casă construită în întregime din lemn. Mama şi-a dorit foarte mult ca fiul ei să devină preot în satul natal, însă n-a apucat să-şi vadă feciorul propovăduind Cuvântul Evangheliei şi gospodar de frunte, […]

Breaking News